Și chiar așa merg, merg, merg înapoi
dau la o parte toate nimicurile zilei de azi
toate durerile, toate suferințele și toate spaimele
și singur înving toate obstacolele care îmi apar în drum
și merg, merg, merg înapoi, privește-mă acum

eu sunt Antonio Banderas în Desperados
un om intră într-un oraș
în mână am, poate, o mitralieră
ascunsă într-o chitară
într-un poem, într-un cuvânt
într-o tăcere, într-o pisică întâmplătoare

doar că orașul nu mai există
nici pădurea nu mai există
și toți oamenii mei sunt morți
și copilăria mea e moartă
Pară e mort, mort, mort

și eu sunt mort și singur, singur
singur citind dintr-o carte pe strada mare
se arată chiar domnul Mihăilă

știu bine cine e pentru că eu sunt
eu sunt cel care i-am dat cartea aceea
în vara în unuia dintre ani
poate 1994, poate 1995, poate 1996

era alcoolic și domnul Mihăilă, bea de durere
și îl bătea cu cureaua pe fiul său
prietenul meu, pe fratele meu Adrian

iar în ziua aceea în care a ieșit din bucătărie
cu pula atârnându-i din șlițul pijamalei
uite, bă, cu asta l-am făcut pe fratele tău, Adrian
n-am avut cu ce să mă apăr și
i-am întins domnului Mihăilă o carte

era o carte de Karl May, cartea Winnetou
și l-am văzut cum cade pe un scaun mic, de pescar
ochii îi pluteau peste pagini și din pijamalele sale
nu mai răsărea nenumitul și a rămas așa
citind pentru totdeauna, oftând uneori

bă, tata s-a lăsat de băut, dar s-a apucat de citit
e mâna lui Dumnezeu, a zis Adrian
peste care plutea deja duhul azeșilor fratelui Cornel
un bărbat de culoare, gras și fără mustață, doar inimă
am mers și eu cu el la Adunare, dar n-a fost de mine

și domnul Mihăilă citea înainte, nepăsător la lume
a venit Convenția, a trecut Convenția, au venit iar minerii
și Iliescu a venit iar și a plecat, au venit americanii și Europa
au trecut toate și a continuat să citească din Winnetou
la ultimul capitol, Ave Maria, mereu plângea, plângea
că murea și Winnetou și parcă își amintea de ceva ca o viață
și domnul Mihăilă și ofta ca în filmele de cinema din anii 1950

tata măcar nu mai bea, chiar dacă citește, spunea Adrian
înainte să mi-l ia și pe el viața și să-l urce într-un avion
care trebuia să coboare în Canada și poate că a rămas
pentru totdeauna în cer, departe de pământ, de oraș
de pădure și de fabrica de armament și de sfârșitul lumii
și chiar așa merg, merg, merg înapoi, unde e totul
unde nimic nu mai e, și domnul Mihăilă citește
și nici măcar nu știe, nu știe, Ave Maria, Ave Maria