Uite, chiar acolo, la etajul al treilea
locuia Mariana, se povestea că avea
puteri extraordinare femeia aceasta
a intrat în fabrică de tânără
și mereu când lucra vărsa lacrimi
lacrimi peste gloanțe, de ce plângi, fa
plâng, șefule, că o să moară oameni
prin războaie cu ce facem noi aicea
se omoară om cu om, lasă, Mariana
că șorici mănânci și n-ai mai plâns porcii
dar nici porcii nu plâng, șefule
poate plâng și ei, că au suflet, știi tu, fa

și legenda era că niciun glonț udat de lacrimile acelea
nici măcar unul singur nu și-a atins vreodată ținta
erau ca oarbe gloanțele, nu vedeau de lacrimile Marianei
dar a trecut viața și a murit și ea, și fabrica a murit
dar înainte să moară mașinăriile făceau gloanțe
nu mai treceau prin mâini omenești, nu mai existau lacrimi
și gloanțele își nimereau mereu ținta, mereu războaie
mereu crime, mereu gloria unor nebuni și prostia și lașitatea
restului, Dumnezeu să te ierte, Mariana
și acum urmez eu, mai e puțin

aici era un parc, aici era o pădure, aici era o țară
aici era un oraș și aici era o alee, aici erau maeștrii
jucau șah, aici era tata, aici era mama
și aici erau niște copii, i-ați văzut, i-ați văzut
copiii dispăruți, înghițiți de viață
nimeni nu mă aude, nimeni nu mă vede
sunt o stafie cu batista plină de sânge
ți-am zis că e la plămâni cancerul, iubito
o să mă ierți că am dispărut așa, peste noapte
dar sunt unele ființe care preferă să moară singure
nu te teme, nu te teme, mai e puțin și așa înaintez
spre lumina de dincolo de întuneric