Cum ieși de pe Aleea Zorilor în bulevard
cuvânt care s-a strecurat abuziv în locul acesta
dai de o intersecție unde, în anul 1995, am văzut
sfârșitul lumii, uzina trăgea să moară și domnul Mateiu
căruia toată lumea îi spunea Mileu a întins pe asfalt
toate cărțile din biblioteca personală, să le dea
să ia o bucată de pâine la copilași, șefule
murise comunismul, murise ziua de mâine
veniseră foamea și șomajul și nimeni n-a cumpărat nimic
am vrut să cheltui banii de pâine pe un Mark Twain
dar n-am îndrăznit și a venit seara
și domnul Mateiu era încă acolo, singur cuc
dacă ar fi avut credință în Dumnezeu
și-ar fi făcut babele cruce trecând pe lângă dânsul
n-aveau, cum zicea și Popa Danciu, n-aveți credință
nici cât un bob de mazăre, lasă-ne, bre, că matale faci
țuică-n cadă și ne-ai găsit pe noi proștii tăi
a scos o cutie de chibrituri, a scos un băț de chibrit
a aprins focul, cărțile s-au aprins pe rug
și domnul Matei a pășit în foc, l-a scos Gogu
săriți, bă, că arde nebunu’, iar fratele său mai mic
supranumit pe bună dreptate Bebe și-a scos furtunul
din pantaloni și a început să se pișe pe cărțile
care ardeau cu o flacără violet, ca o veste
că a început sfârșitul civilizației cărților
sfârșitul lumii, chiar dacă nimeni nu credea
ce să luăm noi de la tine, Mileule, nu le avem
și noi pe ale noastre, măcar că se pune praful pe ele
și nu le deschide nimeni, poate într-o zi copiii
dar nici ziua aceea n-a mai venit niciodată
ca fericirea obligatorie