Și atunci i-am băgat pe toți în pizdele mamii lor
cu revoluția lor și îi bag și acum, așa spunea
maestrul Lazarone, era o sentință fără recurs
toți în pizdele mamii lor, viața n-a devenit
peste noapte nici mai bună, nici mai frumoasă
și libertatea are o greutate care poate zdrobi
în fiecare noapte, singurul boschetar din orașul nostru
Miciurin se adăpostea într-o scară de bloc
într-o iarnă au uitat să mai lase ușa deschisă
sau poate că tocmai începuseră să se încuie ușile
atenție, Edenul nu mai există și poate nici nu a existat
vreodată, și Miciurin s-a culcat în fața ușii închise
a nins peste el și peste lumea moartă
când l-au găsit înghețat fața sa era violet
sau mov sau o altă culoare care
nici măcar nu știam cum se numește
am venit și noi să vedem mortul
orașul se simțea orfan și vinovat
de ce n-avea și Miciurin o casă, un rost
acum cred că era venit din viitor
să ne avertizeze și poate să ne salveze
auguri, tinerețe, zicea Miciurin înainte
să se facă nevăzut, apărea și dispărea
după bunul plac, lumea toată era a lui
într-o noapte s-a trezit chiar în cimitir
unde erau doi bărbați la un randevu
și Miciurin nici n-a vrut să deranjeze
nici n-a vrut să participe la faptă
a zis auguri și-a plecat, urechile noastre
erau pline de faptele lui Miciurin
fiecare avea cu el o poveste
de parcă existau o mie de Miciurini
fiecare îl vedea altfel, cu părul gri
cu parpalacul rupt, cu barba albă
cu ochii mari, cu pantalonii rupți
pantalonii rupți în cur dă la fete cu bonjour
auguri, tinerețe, și Dumnezeu să mă ierte
Dumnezeu să ne ierte, și tu, Miciurin
să ne ierți și tu, dacă poți