Poveștile nu au niciodată sfârșit
Bobby era un țigan cu părul creț
fura sandwich-urile elevilor de liceu
el având zecea ani, umbla semeț
doar cu robinetul pe degete
făcea box Bobby, avea nasul întins
pe toată fața și era neînfricat
când l-au arestat era încă minor
nu l-au putut re-educa pe Bobby
nu se știe de unde a făcut rost de o grenadă
și le-a aruncat centrul de detenție în aer
și s-a făcut nevăzut Bobby
se auzea că ar fi fugit în Olanda
se auzea că ar fi murit pe acolo
de la o supradoză de droguri
la noi în oraș nu apăruseră drogurile
profesorul Dorilă bea până amorțea
preda geografie și creștea iepuri
rămăsese văduv la patruzeci de ani
cu doi băieți de crescut
unul a murit într-un accident rutier
în Germania Federală chiar în vara lui 1990
făcuse rost de viză și călcase accelerația
până nu s-a mai oprit
celălalt se spânzurase în vara lui 1989
de dorul maică-sii moarte
profesorul Dorilă era cel mai trist om din lume
și bea până amorțea, apoi se pișa pe el
și umbla așa plin de pișat ca prin vis
ca un somnambul, amorțit-amorțit
dar tot putea să iasă în stradă
nimeni nu-i zicea nimic
oamenii știau să respecte o tristețe
pe lângă el treceau acea contabilă
cu părul creț care avea un fiu diform
rămas așa în urma unui avort nereușit
îl ducea în brațe deși trecuse de mult
de vârsta la care băieții pot fi duși în brațe
de mamele lor, îi dădea sân în stradă
și la fel, nimeni nu-i zicea nimic
oamenii știau să respecte o suferință
sunt singur acum, cine știe pe unde
le putrezesc oasele, sunt singur și mă gândesc
la toți oamenii aceștia, la Pară
la inginerul Fasolea, care făcea pariu cu oricine
că rezolvă orice problemă și nu rezolva nimic
și pierdea toate pariurile, dar niciodată
nu și-a pierdut Fasolea încrederea în el, tot rezolv
la acel comunist bătrân cu ochelari, tovarășul Letea
avea capul ca un cartof și insista să sărbătorim
ziua de 23 august, tovarăși, e ziua noastră
nu era a ăluia, și a sărbătorit-o singur
în stradă până prin ’99, când a murit
bătut în cap de căldură, chiar când flutura
steagul pe bulevardul acela
de care orașul nostru
nu s-a arătat niciodată demn

poate că în ziua a opta Dumnezeu a inventat melancolia
poate că Dumnezeu a fost copil și a văzut și Dumnezeu
lucruri pe care nu le-a mai putut uita niciodată
poate că și Dumnezeu a cunoscut iluzia fericirii
poate că până la urmă Dumnezeu o să se poată ierta
că a lucrat de mântuială în ziua aceea nefastă
când a creat omul și a uitat să îi pună și suflet