Visele mele sunt simple rătăciri,

Aberații ale unei lumi sterile.

Mai mult decât orice,

Simple miresme ale unui univers pierdut;

Mă simt mică și nu mai pot respira

În acest peisaj lugubru.

Simt cum viață din mine se scurge

Picătură cu picătură

Și cum abisul își întinde brațele spre trupul meu sfrijit.

Mă sting, sunt o stea căzută,

Un întreg cosmos convertit în lacrimi.

Mă sustrag, ușor, în propria-mi cochilie.

Simt cum totul se pierde în eter.

Respirație după respirație

Țigară după țigară

Pier încă un moment…

Totul se transformă-n cenușa rătăcirilor mele

Totul se transformă-n oase goale

Visele ne sunt arse pe rug,

Un sacrificiu întru viață.

Nu mai suntem. Nu mai trăim.

Pierim în eter.

Cădem în prăpastia abisului.