Aprilie neobișnuit. Atât am putut spune
Când am văzut că afară ninge
Și că vremea e schimbătoare
Ca-ntr-o zi de iarnă târzie.

Aprilie neobișnuit. Atât am putut spune
Văzând oamenii grăbindu-se să ajungă undeva
Priveau pierduți, neștiind nici ei unde se îndreaptă,
Însă visau să ajungă la o destinație ideală, predestinată

Aprilie neobișnuit. Atât am putut spune
Auzind cum vrăbiuțele cântau așa de frumos
Reușind să acopere haosul din oraș
Și gălăgia din sufletele noastre.

Aprilie neobișnuit. Atât am putut spune
Privind cum oamenii se schimbă din ce în ce mai mult
Mai repede ca vremea de afară,
Mai ceva ca ieri, mai ceva ca frunzele, în toamna târzie.

Aprilie neobișnuit. Atât am putut spune
Când simt că mă regăsesc în lucruri simple
Ca întotdeauna, de fapt,
Dar parcă acum mă regăsesc mult mai mult
În liniștea casei mele, înconjurată de-ai mei,
Decât în locurile zgomotoase unde credeam că voi găsi ce căutam
Neștiind că eu am deja ce alții tânjesc să aibă

De multe primăveri.
Aprilie neobișnuit. Atât am putut spune
Când am realizat cât de mult iubesc
Să fiu iubită, să iubesc,
Ba chiar iubesc tot ce-mi aduce aminte
De zilele de aprilie când simțeam că nimic nu doare
Când lumea părea simplă ca un joc inocent de copii.

Aprilie neobișnuit. Atât pot spune.
Nu se merită să privesc în trecut,
Să am în suflet prea multe regrete.
Mai bine privesc în prezent, dar și-n viitor
Să cred că lumea se va schimba în mai…
în mai bine.
Și să sper că la anul
Va fi un aprilie neobișnuit, dar plin
De momente trăite cu aceeași intensitate.