Nu știu dacă mă auzi. Nu știu dacă mă înțelegi. Dar știu că are rost. Pentru mine are rost. Vreau să îți povestesc. Trebuie să îți povestesc. Nu știu cine ai fost. Nu știi cine sunt. Noi n-am vorbit niciodată. Ai nouăzeci și nouă de ani și doctorii au spus că prognosticul este rezervat, ca și cum ne-am fi așteptat să te ridici, să îți iei motocicleta, să mergi la dans și peste o lună să ne spui că vrei să te căsătorești din nou. Ești bulgar. Ai nouăzeci și nouă de ani și ești bulgar, toți strămoșii tăi au fost bulgari, soția ta a fost bulgară, fiul tău este bulgar. Fiul tău este tatăl meu. Nici cu el n-am vorbit îndeajuns. Nici el nu știe cine sunt. Nimeni nu știe cine sunt. Poate că nici eu nu știu cine sunt.

Eu te-am găsit după accident. Nu mai puteai vorbi, îți amorțise o mână, îți amorțise un picior și am știut. Accident vascular cerebral. Am sunat la ambulanță, ambulanța a venit mai repede decât mă așteptam și pentru prima dată în ultimii cincisprezece ani ai ieșit din curtea ta. Ultima dată când ai fost la oraș aveai optzeci și patru de ani și ai fost să îți reînnoiești permisul de conducere. Ți l-au reînnoit. Și pentru autoturism și pentru motocicletă.

În tinerețe ai avut motoretă cu ataș, apoi ai avut motocicletă. Ai fost fotograf. Ai sute de fotografii făcute de tine. Nimeni de vârsta ta nu mai are așa ceva. Nu în satul vostru bulgăresc. Satul vostru a fost întemeiat de un boier pe nume Băleanu. Un boier de-al lui Mihai Viteazu, care a trăit acum patru sute de ani și a adus grădinari de bulgari, să lucreze pământul ce i s-a dat. Așa au ajuns moșii și strămoșii tăi aici. Tu nu ai lucrat pământul.

Tu ai plecat la oraș, să înveți meserie, ai învățat meseria de instalator. Ai fost instalator la o unitate militară. Unitatea militară unde și-au petrecut Ceaușeștii ultimele zile  de viață și unde au fost executații. Ceaușeștii au fost dictatori în țara noastră. Un dictator e un om care face doar cum voiește și nimeni nu i se opune. Nimeni nu li s-a opus până când n-a mai răbdat nici poporul și, împins de la spate, de forțe străine de țara noastră, i-au dat jos. Ceaușeștii au fugit și au nimeri la unitatea ta militară. Tu le-ai pregătit ultima baie. Să moară spălați. A doua zi i-au umplut de gloanțe. Erau murdari de sânge, nu mai erau curați. Ai vrut să îi iei paltonul, așa găurit cum era, palton frumos, nimeni din neamul nostru nu purtase vreodată un palton așa de frumos.

Îți plăcea să umbli cu spatele drept, cu capul sus și pe cap să porți bască. Erai mândru, chiar și când nu aveai un motiv anume. Erai mândru fiindcă așa te născuseși. Satul vostru nu avea doar bulgari, mai avea o parte doar cu români. Despre ei nu aveai nimic bun de zis. “Români, ce să le faci!”, așa ziceai și dădeai din mână disprețuitor. Adevărul e că partea bulgărească a satului arăta mai bine. După ce l-au omorât pe dictator s-au întâmplat multe lucruri incredibile. S-au amestecat și bulgarii cu românii și acum tot satul arătă rău. Nu te mai interesa cum arată satul.

Permisul de conducere nu l-ai mai folosit. Mergeai cu mașina doar până la poartă și înapoi. O porneai, mergeai cinci metri, dădeai înapoi, ascultai aparatul de radio. Îți plăcea să stai la volan și să privești înainte.

Dar după nouăzeci de ani ai început să privești tot mai mult înapoi, la părinții tăi morți, la frații tăi morți, la sora ta moartă, la soția ta moartă. Începeai să plângi din nimic, dacă apropierea morții poate fi socotită și ea un nimic.