Corina, ti amo anche oggi (1)

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Când se trezi, bărbatul văzu în calendarul de deasupra patului că e anul 2003, începutul secolului. Se trezi în vechea sa cameră, în apartamentul părinților săi dintr-un oraș de provincie, care trăgea de ani de zile să moară, dar nu murise.

Încercă să se ridice în capul oaselor și constată că se mișca neobișnuit de iute, nu avea nicio durere. Nu îl doreau genunchii, coatele, nu-l durea capul, era ca și cum ar fi întinerit peste noapte mai bine de douăzeci de ani.

Se năpusti către baie, era singur acasă. Probabil că părinții lui erau la serviciu, la școală, erau profesori de matematică. Se trezi singur și tânăr și oglinda îi arăta un chip copilăros. Nu mai avea nici barbă, părul îi era din nou negru și strălucitor. Își simți ceafa puternică și nu doar atât: peste el năvăli o erecție glorioasă, de care se ocupă îndată.

– Ce pizda mă-sii înseamnă treaba asta?

 

Vorbise cu voce tare, iar vocea sa suna grav, parcă vorbea cu vorba lui Uzzi, de la Mafia.

 

  • Pula mea, zise.

Nici măcar nu îi venise să-și verifice telefonul, rețelele sociale nici măcar nu existau sau oricum el nu auzise de ele. Viața era offline.

 

Își revăzu vechiul telefon. Un Nokia puternic. Se uită la mesaje și văzu că îi scrisese Corina. Corina!

Nu se mai gândise la Corina de douăzeci de ani, iar acum se trezise în 2003 și avea un mesaj de la ea. Ce căcat de vis e ăsta? Unde a ajuns? Se toarnă Singur Acasă? E la camera ascunsă?

Nu răspunse scurtului mesaj scris. Încercă să se gândească pe scurt la ultimii douăzeci de ani, se gândi la bani, la bitcoin, la acțiuni la apple și la boul de Trump.

  • Pula mea, mai bine aș fi notat toate numerele câștigătoare la loterie.

 

Nu le notase. Nu le știa. Era 20 iulie 2003. Peste trei zile va împlini din nou douăzeci de ani. Așadar, ai lui nu erau la școală. E vacanță. De aia era așa de cald.

Își aminti, era vacanța de vară, ai lui plecaseră într-o tabără școlară în munți, el avea aproape douăzeci de ani și astăzi avea să facă dragoste cu Corina.

Ea va avea tot douăzeci de ani și de ce se întâmplă toate acestea din nou și ce poate să facă pentru a nu se termina ca prima dată.

Își aduse aminte: în urmă cu zece ani avusese o criză de nostalgie și începuse să cresteze această frază Corina, ti amo anche oggi pe bănci, prin parcuri, pe copaci, o scrisese cu creta pe zidurile orașelor pe unde ajungea. I se întâmplase când ajunsese prima dată în Italia, mai exact în Sicilia, și mai exact în Catania. Dar de atunci nu se mai gândise la Corina, mai ales după cum se terminase totul între ei?

  • Ce căcat?!, vorbi din nou bărbatul cu voce tare și constată că încă o erecție, mai monstruoasă decât prima, îi dădea târcoale.

În loc să se ocupe și de aceasta, puse mâna pe Nokia și răspunse chemării Corinei: vin să te iau, ajung în douăzeci de minute.

 

Făcu un duș mai degrabă rece, scoase capul pe geam și în parcare văzu bătrâna, credincioasa Dacie albă pe care taică-su o cumpărase de la Pitești prin ’97 și făcuse cu ea un accident chiar din prima zi.

Căută cheia acolo unde știa că o lăsa taică-su și chiar era acolo, se îmbrăcă în vechii săi pantaloni scurți crem, trase peste bust un tricou negru Moschino, un fake adus de la turci. Își simți mușchii zvâcnind. Era din nou tânăr și se năpusti pe scări constatând că le cobora din nou câte patru. Chiar era 2003. Îi veni să chiuie. Nu chiui. Strigă în gând:

  • Pula mea, am douăzeci de ani!

Și continuă să zboare către stradă.

Andrei Crăciun

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: