Am toate șansele să ajung la senilitate timpuriu

dintr-un refuz turbat al realității pe care asistenta anorexică

tot vrea să mi-o bage pe gât

sub formă de pilulă transparentă prin care

pot să văd curgând în fiecare dimineață praful și dacă aș trăi acolo

n-ar mai ninge niciodată și n-am mai simți să ne împrăștiem bulgării încolo și-ncoace

ne-am face câte o pomană din când în când pe la orfelinate

în rest, laptopul pe brațe și reclame stamina-toare la șampon anti-ninsoare

noi n-am învățat nimic de la datul jos al pungii de protecție

de pe telecomandă, n-avem cum să înnebunim peste noapte

am strigat în salon și s-a auzit doar încercarea apei calde de a trece prin calorifere

prin dunele de păr ale mamelor noastre care-au fost nevoite să se tundă când

alăptau cocos, soya și bucățelele de migdală li se opreau în sfârcuri

și noi mușcam cu repeziciune întru sfântul și dulcele nostru algoritm

ca să ne întâlnim acum și să ne legănăm unii pe alții aici, unde pereții sunt căptușiți

cu prea multă conștiință de sine

iarna nu mai ninge nicăieri, munții au rămas niște sfârcuri fără lapte

ne consolăm e mai bine așa

fără ochi umflați de la bere

fără moarte.