Şi n-a fost în zadar nici ziua aceea

Când ţi-am citit conturu-ntîia oară,

În soarele ce aurea aleea.

Deci, n-a fost în zadar – şi ne-nfăşoară

În amintiri şi-n frunze vechea toamnă

Ce bronzurile-n alb şi le-a schimbat

Şi izurile de otăvi şi coarnă

Le-a risipit uşor.

M-am întrebat de-atunci în fiecare ora dusă

Şi-mi spun mereu şi încă o să-mi spun:

De ce-ai rămas fecioara nesupusă?

De ce îmi place ţie să-mi supun furtunile?

Nimic nu-i în zadar,

Nici fumul de ţigări, jucând în cramă,

Nici băutura tare uitată în pahar,

Tăiat suav cu toartă de aramă,

Nici vrăbiile –nebunind de jocuri

În prundul pus covor pentru intrare,

Nici ochii noştri inundaţi de focuri

Mistuitor de limpezi, ţărm de mare.

Îmi spun, sorbind din vinul gros şi roşu,

E dragostea şi mi-a fost dată mie.

Sânt aspru. Și sânt tare, la fel cu eschimosul

Plecat în alba lui călătorie,

Pornit peste oceanul de nea, pe urma-n care

Felina fiară scrise un drum spre nu ştiu unde,

Spre arcul zvelt de zare –

Şi taci. Nu ştii răspunde.

Nimic nu-i în zadar – şi dragi mi-s toate:

Cărările umblate de-amândoi,

Plopii şoptind în vânt cu voluptate,

Şi ierburile fragede şi moi,

Şi râsul tău cântat şi risipit

Să mă alinţi candid şi ispiteşti,

Şi ulmul calm sub care ne-am iubit

Şi rîul clar străfulgerat de peşti.

Nimic nu-i în zadar, nici continente

Pe unde nu vom merge împreună

Cu ferigi mari, ce desemnează lente

Încolăciri de şerpi dansând sub lună,

Nici mările pe unde nu vom pluti nicicând,

Dar cărora le-am înflorit conturul

Cu sărutări, furate surâzând

Şi smalţ le-am pus iubirea şi azurul.

Nici vastele păduri întunecate

Nu-s în zadar, cu seculare trunchiuri

În a căror linişti simţi seva cum străbate,

Nici fluviile legănând mănunchiuri

De flori frumoase ieri, azi inutile.

Nimic nu-i în zadar, de-aceea

Aştept fiorul nou al fiecărei zile

Ascuns după surâsul înţelept

Al celui care ştie că-n fiecare clipă

În nou miracol, viaţa ne-nlănţuie sublimă.

Mi-e inima prea plină şi-o dărui în risipă

Căci eu trăiesc sub fermecata climă a dragostei,

Nimic nu-i în zadar

Şi niciodată ceasul nu-mi va bate

Secundele inert şi mult prea rar,

Să nu iubesc, să nu trăiesc în toate.