Iluminatul stradal arunca o limbă roșiatică pe tavanul dormitorului în care dormeau Mihai și Alexandra. Uneori, când vreo mașină trecea pe stradă în plină noapte, limba aceea roșiatică era dublată de săgețile albe ale farurilor. Noaptea aceea nu-i mai găsea pe Mihai și Alexandra îmbrățișați. Alexandra dormea ghemuită cu genunchii aproape la piept, iar Mihai era lungit, cu fața în sus și palmele sub ceafă. Nu dormea. Cu ochii pironiți în tavan, fixa cu privirea o fisură care pornea din peretele lateral și îi rânjea ostentativ. Nu era chiar o surpriză pentru el acea fisură întrucât apartamentul în care locuiau amândoi făcea parte dintr-un bloc cu bulină roșie, însă chiar și așa, abia ce dăduseră o mână de var.

Nu doar fisura îl ținea treaz pe Mihai, ci și respirația Alexandrei. Respirația care până nu de mult îl calma, în acele clipe îl irita profund. Precum șuieratul ibricului de ceai dat în clocot, precum efortul unui greiere de a-și chema frații la cor, respirația femeii prevestea ceva, iar Mihai se gândea la ce e mai rău. Se gândea cum să-i pună capăt respirației femeii de lângă el și cu acea ocazie să astupe și fisura din tavan. Ar fi fost o treabă mișto s-o îndese pe Alexandra cu fața în fisura aceea și să-i zică: O vezi? O vezi? Aia-i una din sursele nefericirii mele, crăpătura asta nenorocită. Și apoi mai ești tu! Tu și toate belelele tale.

Mihai a clipit să-și alunge gândul meschin. Bineînțeles că nu voia să facă asta, nici să oprească respirația soției lui, nici să-i reproșeze ceva. Ce se întâmplase mai devreme, în decursul zilei, nu era decât o întâmplare stupidă, doar o încercare a vieții de familie. Ce dacă banca le refuzare cererea de creditare pentru un apartament? Mai erau și altele la care puteau să aplice. Datoriile Alexandrei din tinerețe? Aveau să se plătească. Nu era un capăt de țară povestea aceea. Atât doar că nu putea să adoarmă, și parcă cu cât se chinuia să-și alunge gândurile cu atât fisura aceea din tavan se adâncea și mai tare.

O mașina a trecut pe stradă proiectând luminile farurilor pe tavanul dormitorului celor doi. Un câine a început să latre în apararea teritoriului. Robinetul din bucătărie a mai scăpat o picatură de apă în chiuveta de proastă calitate. Mihai se chinuia să adoarmă, însă eforturile lui erau zadarnice. În lupta cu insomnia își era și soldat și inamic. Lângă el, Alexandra mai mișca din când în când câte un membru, însă părea nestingherită, iar acest fapt îl înfuria pe Mihai și mai tare. Cum poate să doarmă așa liniștită când el se zvârcolește în cazne? E drept că și zbuciumul acela era doar în capul lui și amplificat de mintea mult prea obosită. Trebuia să adoarmă, voia să adoarmă. A închis ochii și a început să numere în gând, oi, stele, respirații. Omul de capul lui nu poate spune cu exactitate când îl cuprinde somnul. Pe de altă parte, omul singur poate să constate a doua zi dacă a avut un somn bun sau prost, un somn profund sau agitat, dacă a visat urât sau frumos, dacă s-a trezit să meargă la baie sau să bea apă. Iar în cazul somnambulilor nici asta nu poate afla.

Mihai nu știa când a adormit. Când s-a trezit însă, razele soarelui îi încălzeau deja fața. Își simțea trupul greoi, muncit, amorțit. Gustul scârbos din gură îi provocă greață. Voia apă! Era singur în pat, însă amprenta lăsată de Alexandra pe cearșafuri era încă proaspătă. Mirosul călduț al transpirației sale combinat cu notele timide de vanilie din loțiunea ei de corp îi reporneau lui Mihai tot sistemul de simțuri și senzații. Întins pe spate, cu ochii larg deschiși, privea spre fisura din tavan și retrăia pe repede înainte tot zbuciumul din seara precedentă. O prostie!, își zise în timp ce se ridica din pat.

A gasit-o pe soția lui la masa din bucătărie fumând, cu o cană mare de cafea în față. Asărutat-o pe creștet, în timp ce ea l-a invitat să-și toarne cafea din ibricul  de pe aragaz. Stăteau în liniște, așteptând să li se încarce toate funcțiile trupului. Alexandra privea pe fereastră când a dat glas gândurilor sale:

• Am stat și m-am gândit toată noaptea, și cred că soluția la problema noatră e să divorțăm.

Mihai și-a ridicat capul din cana cu cafea uluit de ce auzea. Dar Alexandra a continuat:

• Serios, nu trebuie să știe nimeni.