Gheorghe. Sau omul de radio din inima mea

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

… Una dintre etapele fericite ale vieții mele a fost cea în care am lucrat la Radio. La radio România, în anii 1990. Tot cam pe atunci începuseră să pătrundă în forță și radiourile particulare, cu DJ ii lor. Unul dintre ei, se detașa de ceilalți, prin originalitate și controversă. Andrei Gheorghe. Venea din Constanța și eu l-am descoperit la ProFM București.

Avea o emisiune de noapte, Midnight Killer, un fel de adaptare a unui serial celebru în vreme. Oamenii sunau, împărtășeau nemulțumiri, idei, emoții, poveștile de dragoste. Andrei îi asculta, le răspundea, îi întreba, îi răscolea. Se râdea mult uneori. Intrau mulți în direct, oameni nevorbiți, oameni singuri, oameni cu opinii nezdruncinabile, unii cărora le plăcea să se audă la radio și să spună asta a doua zi la serviciu.

Apoi  Andrei a făcut emisiune de prânz, “13-14”, tot în direct. „Salutare, națiune!” era varianta lui de Bun găsit! Cei care băteau câmpii, se evidențiau printr-o anume mediocritate, nesimțire sau pur și simplu nu-i plăceau, primeau un „exit from the show” aproape instant,  pe principiul „la revedere, drum bun!”. Next!

Sigur că a fost criticat și etichetat că „Doamne, cum își permitea, că nu se făcea, că era dovadă de…”.  Gheorghe își vedea de calea lui.

Pentru că Gheorghe avea un stil. Construise un stil de om de radio. Care nu era pentru oricine. Dacă-ți plăcea bine, dacă nu, nu! Take it or leave it! Gheorghe era charismatic, slab, blonziu, cu ochi albaștri. Avea Voce și era o Voce. Era cult, talentat, inteligent, tăios, ferm, ironic, autoironic, profund, curios. Se pricepea să formuleze, prețuia umorul. Gheorghe era fin și vulgar, dur și sensibil, nepăsător și foarte păsător….

Andrei Gheorghe scria cum vorbea. De sub cuvinte, ne trimitea semnale ale blândeții lui și dovezi ale generozității lui….Textul lui te punea pe gânduri, îți răspundea la întrebări, te provoca la altele noi. Îți arăta lumea și-n corola frumuseții ei, dar și din cloaca ei de mojicii și nedreptăți.

Mi-ar fi plăcut să fiu varianta feminină de Gheorghe.

Pe Andrei Gheorghe l-am văzut și într-o piesă de teatru cu Roxana Guttman la Green Hours, despre evenimentele newyorkeze din 11 septembrie 2011. Emoția aceea mă însoțește. Eu prețuiesc asta.

Andrei a avut un câine, un rotweiller, pe Hugo. Când l-am auzit că mângâiatul lui Hugo și scărpinatul lui pe burtă îi fac mare bucurie, m-a câștigat pe viață. Pentru că ne-am întâlnit, fără să ne știm, în aceeași stare de grație.

A fost mult timp în radio și televiziune, mai puțin după cei 50 de ani ai lui. Eu cred că Gheorghe era trist și din cauza asta…

Într-o seară de martie din 2018, am aflat de la televizor, la rubrica „Mortul zilei” – cât de cinic sună oare? – că Andrei Gheorghe a fost găsit fără viață în baia vilei sale…singur în casă, infarct masiv… sau poate moarte din „broken heart?” Cine știe? Nu avea 60 de ani.

Se născuse într-un ianuarie. Dar nu-mi amintesc de el doar în ianuarie și martie. Ci de fiecare dată când dau drumul la radio. Adică zilnic.

 

Ianuarie 2024

Anca Baciu

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: