la 5 dimineața te trezești
visând hainele copilului
pe umerașe minuscule
prinse, la fel ca mintea ta ani de zile,
cu capse de un umeraș mai mare
și de un raport psihologic.
lângă el, o coală a4 cu scrisul tău,
cu idei scurte și dezordonate
care apasă butoanele roșii
ale discrepanțelor dintre proiecție și realitate.
lacrimile se eliberează în liniște,
îți amintești mesajele, ghearele, colții,
dinamica aceea pe marginea prăpastiei
ca printr-o ceață lăptoasă,
ca printr-o melasă în care
înaintezi milimetric.
la 5:30 trece tramvaiul, trimite vibrații
prin geamurile, prin grinzile blocului,
zdruncină imaginea oricum deformată
a șirului de lumânări stinse din spate

în care mai zăbovești puțin din inerție.
La 6:00 apuci telefonul de pe noptieră,
deblochezi cu amprenta,
miști robotizat degetul de câteva ori
și te întorci la o altă amorțeală,
te întorci la șoarecele care îți roade mintea
tocmai ca să te poți ridica din pat.