soarele se duce la culcare

strălucirea somnului său

cade

pe mâini pătate de vermilion

ca niște stigmate de dragoste.

țin între degete o carte

celan, apoi mazilescu

pisica toarce și

lasă păr, confortabil

pe burta ta, acoperită

de un tricou vechi.

plâng de fericire dar nu știu

de măslinul lui celan

că nu sunt eu?

de marșul lui bach care

se târăște pe inimile noastre?

liniștea a venit atât de firesc,

o simt

în pânzele astea strâmbe

de pe pereți.

când m-ai găsit, iubirea copil surd

a șezut blând

odată cu felina

pe pragul de la intrare,

amenințând lighioanele isterice din ghena

de la parter.

acum,

strălucește doar luna

în ochii lor

nu mai strălucesc

eu.