Bunica mea n-a auzit vreodată
amănunte despre ce era
în mintea lui Montesquieu
sau Jean-Jacques Rousseau
n-a auzit de mecanică cuantică
și calculul diferențial
de viața lui Gogol
ea nu știa de Akaki Akakovici
ochii ei n-au văzut niciodată Parisul
ea nu s-a gândit la Voltaire
și nici la Cioran, la textele lor
bunica mea Angela a murit
la optzeci și opt de ani
pe final, mintea ei deraia
era ca un tramvai care
își găsea singur o șină
dar când se întorcea la luciditate
superbii ei ochi se aprindeau
și îi străluceau toată inteligența
îmi pare rău doar că pierd capul
că eu am avut cap bun
și așa e, ea a avut cap bun
n-a auzit de multe câte erau pe lume
dar s-a gândit singură la tot ce se gândiseră
Socrate și Platon înaintea ei, iar când
își atingea fruntea cu două degete
ca locotenentul Columbo știai
că a atins încă o idee
surâdea și ea de ce mai născocise
ideile ei erau întotdeauna uluitoare
să vezi, Andreoiule, la ce m-am gândit
eu singură cu capul ăsta
și ajutorul lui Dumnezeu
iar atunci, la sfârșit, vorbea
limba de miere pe care o știu doar copiii înțelepți
și poeții sud-americani nenăscuți
totul era la ea o ipoteză, mă mai gândesc
nimic, nimic nu era la ea definitiv, doar cerul
doar cerul înstelat de deasupra
și legea morală din suflet
tot ce știa Kant știa și bunica mea
roaba lui Dumnezeu, Angela
moartă la optzeci și opt de ani
cu mințile ușor rătăcite și inima întreagă
întreagă, inima mea era a ei
sângele din sângele ei
roaba lui Dumnezeu, Angela
întreagă, inima mea