într-o cutie de lemn stil anii `90

de unde sare șarpele cu limbă ascuțită verde

stă un copil cu unghiile roase 

tăcut

și cam singuratic

cu bretonul strâmb și fața prea galbenă

și buricele degetelor desenate în carne vie

să-l vedeți cum scrie

ține creionul de parcă vrea să omoare hârtia

și nu plânge niciodată decât afară

acasă nu plânge

pentru că toate păpușile invizibile

care zâmbesc mereu când ceilalți nu se uită

i-au spus

ai grijă să nu îl superi pe tata.