Junior (13)

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Plecând de la biroul domnului Cernescu, am simțit o albină înțepându-mi inima: aveam să mor, era clar. Aveam să mor poate chiar în Basarabia, unde se născuse doamna Cernescu, mama, și Olea, fata aceea care la cabana Corbul, atunci, demult…

Am amețit, dar nu am lăsat să se vadă asta, îmi țiuiau urechile, m-am așezat totuși pe un scaun lăsat gol de un reporter special plecat fie într-o documentare, fie la fumoar.

 

Poate că domnul Cernescu avea dreptate și trebuia să mă apuc și eu să beau cafea. Eram singurul din departament și poate din tot ziarul care nu băuse niciodată cafea. Nu-mi plăcea mirosul cafelei.

Tocmai îl citisem pe Sartre – Greața.  Nu îmi era greață, dar întocmai ca personajul principal din cartea aceea am început să văd lucrurile așa cum erau. Am început să văd ce este un scaun. Atât că nu mi se întâmplase în tramvai, ca aceluia. Parcă el o pățise în tramvai, nu mai știam. Țiuitul și urechile mă-sii de viață!

Deși mi s-ar fi putut întâmpla și în tramvai, călătoream zilnic spre redacție cu tramvaiul 16, cel mai împuțit tramvai de pe fața pământului, care șerpuia înspre Pipera purtând atâția oameni fără speranțe și nu de puține ori și un cal. Era al unui domn țigan foarte simpatic, pe nume Cenușă, care urca în tramvai cu calul de când era mânz. Se urca pe Petricani și se dădea jos tocmai la capătul bulevardului Dimitrie Pompeiu, unde era și redacția noastră. Nu mă întrebasem niciodată o fi fost Dimitrie Pompeiu, dar un lucru tot știam: strada aia nu se cuvenea să fie bulevard. Era o stradă mereu plină de gropi, de mocirlă și de câini fără stăpân, fără iluminat stradal.

 

Nordul capitalei se povestea că deveni un paradis pentru corporatiști, dar pe atunci paradisul se cam lăsa așteptat. Dimitrie Pompeiu o fi fost vreun om însemnat, dar strada care îi purta numele era categoric de căcat.

Am început, spuneam, să aud totul deodată. Frânturi de vorbe:

  • Dumneata, chiar dacă ești din Dorohoi, trebuie să ne înțelegem ca oamenii.
  • Dacă îți zic, m-a întrebat ce este filosofia, și m-am apucat să îi explic, și am dat în ea, tătuțule, șase ore, până dimineață – și nu mi-a luat bani decât pentru două ore.
  • Băi, nu mă asculți deloc, îți dau cheia de la garsoniera mea și fuți acolo, atât că trebuie să o pui pe aia capră, să stai cu ochii pe geam, că o să încerce golanii să îți fure capacele de la roți.
  • Fix cu Uzzi te-ai înșogorit, vere. Cine urmează, Pleșu și Liiceanu?
  • Te rog frumos să mă crezi, Hagi poartă la pantof treizeci și șapte, cel mult treizeci și șapte și jumătate.
  • Alo, Mihai Gârcea avocat?
  • Cică Țigănetașu și Carambulea nu mai scapă, mâine se pronunță sentința. Șapte ani și jumătate, pe puțin.
  • Te-am rugat să-mi dai și mie numerele lui Popovici și Stoicescu, să vorbim de treaba aia.
  • Lachele ăsta de la minister parcă are lăței la cap, e mai prost decât caprele Irinucăi!
  • Dacă nu răspunde viceprimarul ăsta, să mă bată mama, dacă nu mă duc peste el, futu-l în cur pe mă-sa de malahist, i s-a urcat la cap funcția și lu’ ăsta. Și era cuminte târtanul, îmi dădea și sărut-mâna când mă vedea prin primărie! Și e de un an, mă, nu mai mult. Lua-i-aș eu funcția cu levieru’!
  • Căcatul ăla de lângă Văleni, fii atent, are specialist în felație. Îi sugea pula și ăsta îi dă bani de la buget, cică, vezi Doamne, se ocupă de peisagistica stațiunii. Cum să ai, bă, nene, specialist în felații?
  • Tu nu mă asculți pe mine deloc, dacă ți-am zis că nu am tatuaje, nu m-am drogat niciodată, n-am mâncat niciodată șaorma, n-am fost nicio zi bugetar, n-am dat și n-am luat șpagă, nu că sunt sfânt sau ceva, dar ăsta sunt, mă-nțelegi?
  • Domnule director, haideți, vă rog frumos, că eu nu v-am înjurat nici de mamă, nici de Hristoși, păi se poate așa ceva? Mai suntem și în postul Crăciunului!
  • Lăsați-mă cu termoficarea, mie să îmi răspundeți la întrebarea, publicul trebuie să știe ce aveți de spus cu privire la…
  • Aici este vorba despre cadrul legislativ, doamna deputat, cadrul legislativ…
  • Domnule senator, nu cred că e normal să îmi spuneți că sunt un puțoi cu caș la gură de care n-a auzit nici mă-sa! Chiar ne batem joc de presă?! Tot puțoi? Puțoi bahic? Eu – puțoi bahic?!
  • Nu vrei să pricepi că sunt interese prea mari la mijloc? În primul rând chinezul nu vrea să se împace Israelul cu Arabia Saudită, asta nu pricepi tu.
  • A apărut leacul pentru cancer în capul ăla al tău!
  • Cum îți spun, a venit nebuna la birou și i-a tăiat toate costumele cu foarfeca, a plecat omul ăla acasă de ziceai că e carte de joc în Păcălici. Și era inginer, avea carte de vizită pe care scria: Inginerul Popescu.
  • Chiar atunci mi-am rupt piciorul, că altfel mergeam la Mântuleasa și o babardeam de îi sărea muștarul pe nas, dar uite că fix în dimineața aia s-a rupt, fir-ar mama lui.
  • Nu o mai suport pe nevastă-mea! Toată ziua se uită în oglindă și nu vede că s-a făcut cât o vacă, aș fute ceva străin, nenicule!
  • Când o să mori o să vezi și tu că dincolo de groapă nu e nimeni.
  • Are și Cotidianul o pulă pe prima pagină! A apărut iar Țilescu, ăsta se pricepe la toate, nenea. Hai, mă, mă lași și cu bășinoșii ăștia?!
  • E lacheul lui Țiriac, ce mama dracului, e știut cazul de toată presa, numai tu n-ai aflat până acum.
  • O iubesc și pe ea și pe mă-sa, am verificat din trei surse.

 

Oameni în toată firea, tineri abia ieșiți de pe băncile facultății, cum se zicea pe atunci, cele mai rafinate produse ale școlii de jurnalism de la Iași, toți împinși încolo și încoace de forța iluziei că pot schimba lumea sau se pot căpătui, că jurnalismul e important și că nu va muri. Erau înduioșători și m-am lăsat înduioșat de naivitatea lor.

Andrei Crăciun

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: