Cât despre Zeus, nu mai avea nici bunul Dumnezeu ce să pieptene la el. Dar Zeus oricum se descurca. Era limpede că avea toate calitățile necesare în tranziția către ce avea să mai aducă și capitalismul în țara noastră. De mulți aș fi bănuit că vor muri de foame în viitor, de Zeus – nu. El  mereu ar fi găsit o cale acolo unde înainte nu era nimic.

Dar de câte ori dădeam cu ochii de Slăteanu prin redacție îmi dădeam seama cât de multe prejudecăți duceam în cârcă: îi consideram nemernici pe aceia cu o căutătură ca a lui. Apoi, îi preferam pe bucătarii grași celor slabi, preferam doctorii bătrâni, detestam femeile cu cap de găină și bărbații cu cap de porc, mai ales dacă era mistreț, credeam că femeile tunse foarte scurt au o disponibilitate mai mare la ieșit în oraș, la un karaoke sau ceva.

Apoi erau puloverele în dungi orizontale și cămășile în carouri și borsetele și gențile trecute peste umăr – toate semne că te afli în fața unui estic nereformabil.

Puteam într-o mulțime să-mi dau seama destul de ușor care suferă de prostată, care și-a spălat prezervativul și l-a pus pe sârmă la uscat și l-a mai purtat o dată, care suferă din dragoste și care suferă din pricina banilor.

Din dragoste nu suferea niciun om trecut de treizeci-treizeci și cinci de ani, nici măcar cei cu un retard sentimental mai accentual, căci aveam și din aceștia, nici măcar poeții, de a căror companie mă putusem bucura în numeroase rânduri, căci veneau des poeți pe la ziar cu speranța că vor fi angajați, că vor rămâne aici să scrijelească hârtia până își fac un rost și apoi se vor consacra, vor fi mari măcar cât Minulescu sau Topârceanu, deși aceștia treceau prin manuale drept poeți minori.