Buddha ținuse în tot acest timp degetul ridicat. Era semnul că e ocupat cu mine – vrea să vorbească. A lăsat degetul să i se prăbușească. Era semnul că trebuie să plec. Așa că am plecat în căutarea doamnei Mini.

Dar abia am apucat să mă întorc pe călcâie că am intuit că Buddha ridicase din nou degetul. Așa că iată-mă din nou față în față cu această balenă care nu era nici șarmantă, nici canalie, nici nu era locuită de duhul blândeții, nu îi semăna lui Zeus, și nici domnului Cernescu – Buddha stătea cu picioarele în realitate și cu capul cu totul în afara norilor. Visele lui, câte fuseseră, se încheiaseră odată cu tinerețea.

Într-o redacție după treizeci și cinci de ani ești un fel de epavă, gazetăria e o meserie de tinerețe, mi se tot spusese. Ba chiar mai mult: toată frumusețea ei era legată de tinerețe. După ce începeai să înțelegi cum funcționează lumea, și jurnalismul devenea o rutine obositoare, ca toate celelalte.

• Băi, Júniorache, dar de ce ai zis doar de Madrid? Că parcă țineam minte că te-a trimis Cernescu și la Minsk, când a jucat în naționala. În Belarus, zic. Când a dat Mutu gol.
• Așa e, am fost astă-vară și acolo.
• Și nu mi-ai zis, cum era la ăia?
• Cum să fie? Frumusețe și tractoare.
• Pizde?
• În ciuda dictaturii, nu erau lipsuri.
• Umblai numai cu ciocanul pe sus, ă? Te gâdila puțoiu-n bărbie non-stop?
• E frumos spus, dar e cam mult spus.
• Bă, la ce vreau să te fac atent încă o dată: așa o să fie și la moldoveni. Grijă mare, da, să nu îți zic iar de prostanu’ ăla de Iova.
• Am luat act.
• Auzi, mă, la ce facultate ziceai că ești?
• Științe politice.
• I-auzi. Știi când erau să se bată Wittgenstein cu Popper cu vătraiul?
• N-am auzit.
• Păi, ce dracu’ vă învață ăia la școală?
• Da’ când l-au băgat la pușcărie pe Bertrand Russell că era pacifist, știi?
• Nici asta n-am auzit.
• E clar. M-am lămurit. Da’ măcar pe Kissinger vă dă să-l citiți.
• Diplomația, da. Kissinger, da.
• Tot e bine și așa. Lasă că vorbim noi și științe politice, după ce te întorci. Auzi, dar știi ce zicea Fellini în filmul Roma din anul 1972?
• Nu știu.
• Cu cât mănânci mai mult, cu atât te caci mai mult. Hai, te-am pupat, ai grijă și la cât bagi la ghiozdan p-acolo, că moldovenii pun înainte, nu te joci. Oameni generoși.
• O să am.
• Dar ia mai stai un pic, totuși. Ia spune-mi, ți-am mai explicat ce e scepticismul?
• Nu cred. Era unul în antichitate, nu îți mai spun numele lui, că oricum îl uiți. Și trecea ăsta într-o zi pe drum și îl vede pe maestrul lui, profesorul lui de filosofie cum se zbătea să iasă din noroi. Se zbătea și nu reușea. Și ăsta se uită la el și trece mai departe, nu-l ajută, explicând mai târziu că nu avea suficient de multe date încât să judece dacă era bine sau nu era bine să își scoată profesorul din noroi. Eh, ăsta e scepticismul.
• Bineînțeles, bă, că e interesant. Ce crezi, tu, că eu mă umplu cu căcat la gură ca marțafoii ăștia?
• Nu cred asta, Buddha.
• Bă, Júniorache, ține minte la mine: din beție te mai trezești, dar proștii ăștia nu se mai trezesc niciodată. Sunt morți deja, doar că nu i-a îngropat nimeni.

Și ochii săi de balenă se învârtiră pe deasupra redacției, ca și cum ar fi fost ochii unui duh care vedea totul, înțelegea totul, judeca totul și nu ierta nimic.