• Ia uite, a trecut doamna Mini. Hai, te-am pupat, mergi pe drumul tău. Auzi, dar ți-am povestit ce am citit pe o coroană din asta funerară la un mort? “Drum bun în noua călătorie!”. Hai, acum chiar te-am pupat, mergi cu bine, tătuțule, și ai grijă de puțoi! Știi vorba aia: rățoiul dacă dă de apă… Dar uite că nu mai știu toată vorba. În fine, du-te, tată, ce mai stai?!

Și m-am dus căci într-adevăr trecuse, în marșul ei triumfal, către biroul peste care stăpânea cu o eficiență ireproșabilă – doamna Mini. În urmă îl auzeam pe Buddha cum își recita singur: M-am ales cu… m-am ales cu domnul… Ieminescuuu…

Chiar era în formă reporterul. Dacă nu s-ar fi lăsat de fumat, și-ar fi aprins o pipă sau un trabuc și ar fi continuat să își recite M-am ales cu… m-am ales cu domnul… până când ar fi căzut într-un somn plăcut, cu vise ațâțătoare.

Cât despre doamna Mini, aceasta mă aștepta, se putea spune pe bună dreptate. Așteptam de aceea să se lanseze într-un monolog în care nu făcea pauză de respirație, cum îi era obiceiul. Îmi plăcea să îi ascult monologurile, era ca o muzică liniștitoare, ca un șlagăr al formației vocal-instrumentale Beatles, să zicem ca Something, care fusese scris de George Harisson, care întotdeauna fusese Beatle-ul meu preferat. Paul era prea sentimental. John era prea radical, iar Ringo prea aiurit. George însă era cum mi-aș fi dorit și eu să fiu și nu eram: serios, frumos, profund, tăcut, respectat, dacă nu iubit. Dar mai mult iubit.

Și într-adevăr doamna Mini a început să spună tot ce știam că va spune:

• Da, Júnior, știu că m-ai căutat, dar am avut de rezolvat. Și am rezolvat. Ai check-in-ul făcut, ți-am printat biletele. Ai loc la culoar. E mai bine decât la geam. Vezi că avioanele astea ale lor sunt mai mici, cred că sunt d-alea rusești vechi, cu elice. Dar măcar ești la culoar. Am auzit că ar ploua în ele, dar nu cred să fie chiar așa. Așa, Júnior, Când ajungi acolo, iei un taxi, decontează moldovenii. Și mie îmi aduci o căciulă din aia de-a lor, dacă mai găsești, de aia cum era pe vremuri, să țină de cald, nu ca astea care au apărut acuma. Așa, și taxiul te duce direct la adresa asta: la redacția ziarului Ceasul. Îl cauți pe directorul adjunct Ioan Păpușoi-Plămadă, ce nume o fi și ăsta? El o să te ducă la directorul mare, Grigore Lazăr, dacă e la birou, încă nu știm. Apoi te cazează moldovenii și te descurci și tu mai departe, că ești băiat mare. Așa, ai bagajele făcute? Ți-ai pus periuța de dinți? Să nu o uiți. Cel mai des se uită periuța de dinți. Să nu cumva să uiți periuța! Și când te întorci, prima oară vii la mine cu toate bonurile pentru ce avem noi de decontat, dacă avem ceva, că mai mult o să îți deconteze ei. Dar ce îți iei și tu acum de mâncare prin aeroport – asta e partea noastră. Vezi că e scump la aeroport, dar ce îți mai zic eu ție, că știi deja. Așa, și când ajungi la ei îți spune Păpușoi-Plămadă ăsta tot ce trebuie să știi. La aeroport te duce șoferul Iancu, l-am avizat tot eu. Ce zici? Nu te aud, Júnior, ce zici?
• Sărut-mâna, doamna Mini.
• Așa, Júnior. Și nu uita: dacă zice doamna Mini că o să ajungi ziarist, atunci o să ajungi. Ăla care nu zice sărut mâna, doamna Mini – ăla nu ajunge ziarist.