Lui Zeus îi plăcea ritualul închiderii ușii. Îți cerea să o închizi chiar dacă era deja închisă. Probabil suferea deja de ulcer și de paranoia, două dintre bolile profesionale ale ziaristului. Cea de-a treia, divorțul, îl ocolise, grație înțelepciunii de a rămâne necăsătorit până la vârsta sa avansată.

Rămășițele podoabei sale capilare erau deja albe. Zeus mi s-a părut și mai bătrân decât cu o zi înainte, ca și cum i s-ar fi așezat pe umeri nu doar greutățile redacției, nu doar greutățile țării, ci și ale lumii întregi, ba chiar și ale spațiului cosmic.

• Am venit, am zis. Am închis ușa, am zis.
• Ai închis-o bine?

Această întrebare anunța că urmează ceva important. Ceva mai important decât aventura mea cu Ornella oricum. Zeus n-ar fi socotit niciodată importantă o aventură.

În definitiv, își începuse ziua în chiloți mâncând o pizza rece în bucătăria supra-încălzită a unei ziariste de la Buzău, o fată amețitoare de doar nouăsprezece ani, care fusese arondată la departamentul de monden, fiindcă își dorea mult să cunoască toate celebritățile din țara noastră. Eram încredințat că le va cunoaște, avea toate atu-urile necesare. Deocamdată studia comunicare și relații publice, dar se gândea să dea la teatru. Se numea Mirela, ceea ce, din nou, era normal. Mirela purta ochelari, dar nu și dioptrii. Îi purta ca să fie interesantă. Avea picioarele lungi și o aluniță ca a Madonnei.