6 iulie
Ronaldo. Cum renunță cineva care a ajuns unde a ajuns tocmai pentru că n-a renunțat? Cristiano e astăzi, mai degrabă, o problemă filosofică.
5 iulie
Am fost la München, la EURO, acum, când cu generația de suflet, generația care se străduiește. Nu pot să spun că mi-a plăcut în mod deosebit. Există o lipsă totală de compatibilitate între mine și Germania. Am trecut și prin Roma, dacă tot am pierdut un avion. Era mare, imperioasă nevoie de o Romă după o săptămână în Germania, unde nu mi-au plăcut nici clima, nici mâncarea, nici băutura, nici campionatul european, nici felul de a fi al oamenilor, nici limba (aveau dreptate clasicii: viața e prea scurtă ca să înveți germană). Practic, mi-a plăcut doar întâlnirea cu cititorii de la bibliotecă.
Roma, însă…
2 iulie
Marcel de la Buzău, eminența cenușie de la vlahii, a gândit-o: dacă nu faci nici liceul nu-ți mai plagiezi nici doctoratul.
1 iulie
Sfârșitul lumii chiar a venit în anul 2000, atât că atunci nu s-au oprit toate computerele, ci au pornit. Un sfert de secol mai târziu – iată, postsapienșii, „Hawk Tuah“.