Prea deplin te-am iubit, draga mea, prea deplin,

Pentru tine-am trait dintr-un singur suspin,

Trupul tău l-am dorit logodit cu al meu

Şi mai dragă mi-ai fost decât mie-mi sunt eu,

Şi din anii trecuţi caut clipa dintâi

Când ţi-am spus, cum zăpezii – candidă, rămâi,

Când la cântecul tău săgetat de sărut

Roşul vuiet al sângelui meu a crescut.

Gura mea, de jăratic atuncea o vrui,

Mângâiată de păru-ţi cu iz amărui,

Şi sărutul de gheaţă, al tău, l-am băut

Cum bea stropul de ploaie arşiţa din lut.

Prea frumoasă făptură de rouă şi cer,

Viscoleşte în inima mea şi e ger,

Că-n zadar te-am iubit, draga mea, în zadar

Ceasul dragostei noastre grăieşte prea rar.

Ţi-aminteşti? Pentru tine într-o noapte-am adus

Focul sacru din soarele fără apus,

Dar mi-ai spus că mai dragă ţi-e taina din ierbi

Şi să-ţi dărui veninul din guşe de şerpi.

Lângă şerpi m-am târât, pe nisipuri fierbinţi,

Ca pe-o miere, venin adunai între dinţi –

Dar mi-ai spus că de vreau şoldul tău să-l mângîi,

Reîntors, să sărut mâna mamei întâi.

Mama gura mi-antins, sub un cer de azur,

Friguri negre, de moarte-i dansau împrejur –

Dar mi-a spus când simţea că va sta-n ţintirim:

,,Nu-i nimic, fiul meu, orşicum putrezim…”

Dar de-atunci, chiar şi unda izvorului clar

Când o sorb, corbi în stoluri de-asupra-mi apar –

Şi de-atunci iubirea tânjind să o cânt

Ca stejaru-s, pe care furtuna l-a frânt.

Într-o zi mi-ai spus:

,,Dintre stele, o vreau doar pe cea mai de sus.”

Lîngă lună urcând, din argintu-i curat

Am râvnit un inel numai ţie să-ţi fac,

Tu să-l porţi, înstelatul inel solitar –

Însă luna între noi e de-atuncea hotar.

Care gând nebunesc ţi-a fost, drago, tălmaci

De-mi ceruși ca din sângele meu să-ţi fac maci,

Ce visări ai visat, ce otravă băuşi,

De-ai râvnit trupul meu risipit în cenuși?

Peste vremi te-ai dorit, peste vremuri te chem,

Logodită să fii cu năprasnic blestem:

De-i privi către crini dorul vrând să-ţi alini,

Albe florile-ţi pară ţepoşi mărăcini!

Către stea de priveşti, cadă steaua în glod,

Tot ce mângâi, râzând, să nu aibă rod!

Când cu mâna atingi, proaspeţi mugurii cruzi

Să-ţi rămână, în urmă, de lacrimă uzi!

Să iubeşti, să doreşti fericirea s-o bei,

Cum bea sângele uliul din albi porumbei!

Să ai cânt asprul vânt care-n toamnă gemea,

Piatră grea de mormânt să ai inima mea!