Lumea asta minunată (1)

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Ar fi fost frumos ca Sabrina să mă trezească, să-mi dea un sărut sau cine știe, poate chiar ceva mai mult, dar nu era genul ei să facă dragoste înaintea zorilor. Plecase la spital, fără să-mi lase micul dejun sau măcar un bilet pe care să fi scris “te iubesc” în grabă și să-l fi lipit pe frigiderul care mai mereu era gol.

Ca de fiecare dată, dormisem prea mult, din fericire Ovidiu nu era nici el un exemplu de punctualitate. Oricum, situația era așa – trebuia să fim la pușcărie până la nouă.

Și cum aveam un pic peste două sute de kilometri înainte trebuia să ne grăbim. L-am subestimat pe Ovidiu, fiindcă deja îmi sună telefonul și nu poate fi decât el, toți cei cei care mă cunosc știu că sună zadarnic înainte de zece.

  • Alo, păi ce facem, îl așteptăm pe Moș Crăciun? Nu cobori?
  • Ai și ajuns?
  • Bineînțeles că am ajuns. Ai cinci minute, înainte să te bag în pizda mă-tii.

Și aici dialogul nostru s-a întrerupt, fiindcă Ovidiu nu era în măsură să mă înjure el pe mine, fiindcă eu îl făcusem pe el ziarist și cum își permitea, și într-adevăr am coborât în grabă să pun lucrurile la punct.

 

  • Bravo, Moș. Patru minute și treizeci și șase de secunde. Mi-a funcționat strategia.
  • Strategul pulii!
  • Zi că nu te-ai enervat. Te-ai enervat și ai venit în viteză. Ești mai previzibil decât o pasă cu latul de-a lui Ionuț Lupescu.
  • Hai mai bine să-i dăm talpă. Poate oprim și noi înainte să intrăm pe autostradă, că nici cafea n-am băut.
  • Sabrina?
  • S-a pișat. A plecat cu noaptea în cap.
  • Doamne, pupa-ți-aș țâțele tale că am scăpat.
  • Gata cu Georgiana Bec?
  • Gata, Moș. Ta-su’ chiar era nebun. Voia să i-o iau de nevastă.
  • Cum pula mea?
  • Păi, nu ți-am povestit, Moș?
  • Nu, dar lasă că-mi zici pe drum. Mi-e foame.

 

Ne-am oprit la aceeași benzinărie la care ne opream de fiecare dată când plecam în deplasare. Am băut aceleași cafele, eu un espresso, scurt, tare, Ovidiu o americană lungă și slabă.

  • Ce pula mea bei, mă, cafea din asta slăbănoagă și lungă așa, de zici că e un fotomodel din ’93?
  • Hai, ne-am dat dracu’, Moș, ne pricepem și la cafeluțe acuma.
  • Nu, în pula mea. Dar chiar și așa. Poate te ia căcâciul de la ea și întârziem dracu’ la pușcărie.
  • Bă, Moș, de când pula calului mă știi tu pe mine?
  • De când aveai optișpe ani sau ceva.
  • Și n-ai aflat până acuma că nu mă cac, bă, dimineața? Sunt genul de om care se cacă numai înainte de culcare, în căcat.
  • Iartă-mă, Ovidiule.
  • Te iert, mă, că am suflet de mamă, vorba aia.
  • Auzi, mă, lasă vrăjeala, crezi că iese ceva cu boschetarul?
  • Moș, ascultă-mă pe mine: dacă nu iese subiectul ăsta, eu îmi tai pula și o dau la rațe. Și așa acuma că n-o mai fut pe domnișoara Bec…

Ovidiu mușca din același sandwich cu salam și roșii sau altceva îngrozitor, în timp ce eu îmi terminasem deja și covrigul cu sare și covrigul cu mac. Ovidiu era destul de tăcut, dar dimineața parcă îl strângea cineva de ouă, de nu te mai înțelegeai cu el, toca mărunt-mărunt:

  • E subiect, mă, nu te mai căca pe tine atâta!
  • Bă, Ovidiule, nu știu ce să zic, eu mă cac dimineața. Te-am pupat.
  • Să nu stai mult și să te speli pe mâini.
  • Du-te dracu’ de țigan prost.
  • Spală-te, jigodie!

Așa glumeam noi. Niciodată nu fusese eleganța vocabularului punctul nostru forte, dar redacția ne transformase în niște birjari. În plus exista un întreg jargon gazetăresc pe care trebuia să-l știi ca să faci un căcat în meseria asta. Și jargonul ăsta era doar pe bază de pișat (l-ai pișat pe ăla?, m-a pișat ăla, pișă-l pe prost) și căcat (s-a căcat ministrul pe tine, m-am căcat pe el, ne căcăm pe el cu manta) și multă muie (și cititorii luau multă muie pe atunci, nu era ziarist să nu-i înjure de treizeci de ori pe zi și oricum toți îi numeau bizoni și poate că bizoni și erau).

Vorbeam într-adevăr îngrozitor de urât, dar măcar scriam frumos. Și eu, și Ovidiu aveam treaba asta cu poezia. Când nu-mi spunea Moș, de la Moș Crăciun, de prost ce era, Ovidiu îmi spunea Poetul, ceea ce era un pic mai aproape de adevăr. Dar și el era poet, avea ceva sumbru, întunecat în el Ovidiu și nu mă refer la faptul că măcar trei bunici din patru îi avea țigani. Nu, era ceva în inima lui. Avea simțul frazei și o ureche muzicală care îi îngăduia să scrie cu un ritm din care își făcuse un stil.

 

Mergeam la pușcărie căutând un băiat despre care cu zece ani în urmă un ziar central scrisese că este aurolacul-simbol al României. era un copil al străzii care fusese pozat gol, plângând isteric, cu o pungă de aurolac în mână, într-o stație de tramvai din București. Nemții, olandezii și cine se mai opunea pe vremea aceea – era prin ’99 – integrării europene a României au tot folosit imaginea asta: barbarii ăștia vreți voi să-i primiți în marea și nobila familie europeană? Căcaturi.

Dar noi credeam că e un subiect bun, fiindcă ne interesa cum intră presa în viața ta și face din tine ceva sau altceva, apoi dispare și tu rămâi. Cum rămâi? Cine era aurolacul-simbol? Nimeni, niciodată nu se obosise să-l caute sau să îi afle povestea. Asta făceam noi, aflam povești, le scriam într-un alt ziar central, ăsta trăia o zi, lumea se lua cu prostiile și proștii ei și uita și noi căutam altă poveste, ne trezeam uneori la orele astea infernale, beam cafeaua asta proastă, eu mă căcam și Ovidiu mânca un sandwich oribil, la care avea de gând să renunțe abia seara, înainte de culcare, iar asta, credea el, îl făcea un om civilizat.

  • Bă, Ovidiule, bă, băiatule, mânca-ți-aș pula ta aia mică…
  • Moș, dacă poftești…
  • Nu, mă, nebunule, să vezi ce am pățit la baie.
  • Ești sigur că vreau să aflu?
  • Taci în pula mea o secundă, să-ți zic. Deci, fii atent, ce-au făcut ăștia: au pus lacăt pe hârtia igienică, frățioare, să nu se fure. Cine căcat fură hârtie igienică?
  • Se fură, Moș, se fură de toate.
  • Hai să plecăm dracu’ de aici, că închid ăia la pușcărie!
  • Poetule, da zi, mă, Sabrina?
  • Ovidiu, iar vrei să fii porc?

În mașină am fi putut merge și fără să spună nimeni nimic, aveam muzica noastră, un playlist cu care amândoi eram mulțumiți, din care nu lipseau nici Bob Dylan, nici BUG Mafia, nici Radiohead, nici Tupac, nici Coldplay, nici Sigur Ros, nici Laura Stoica. Ne plăceau anii ’90, treaba asta știam sigur că ne leagă. Ne și despărțeau destule, dar Ovidiu știa să facă o documentare și știa să asculte. Când mergi să faci un interviu, lucrurile astea sunt cele mai importante. E rar să le găsești în același om.

  • Am înțeles, Poetule, nu vrei să-mi povestești ce bagabonțeli îi mai arăți Sabrinei, dar pe bosquito ăsta de la pușcărie cum zici să-l luăm?
  • Bă, Ovidiule, de câți ani mergem noi pe teren împreună?
  • Doi-trei-cinci, dracu’ mai știe?
  • Și n-ai învățat, mânca-ți-aș pula aia mică și neagră, că întâi îi luăm pulsul, vedem cum trăiește și abia după aia ne facem planul cum îl fezandăm? Pe loc. Din mers, așa…
  • Moș, ca să știi și tu: unu la mână, pula e mare și neagră, dacă vrei trag pe dreapta și ți-o bag în cur, ca să te obișnuiești cu ideea. Și doi la mână, știu în pula mea, dar făceam așa, ca o conversație.
  • Suge-o!

Cânta Dylan și știu și ce: Stuck Inside of Mobile With the Memphis Blues Again.

  • O, mama!… Bă, ce bun e Bobiță, o dă bine-bine.
  • Moș, lasă-l pe Bobiță, cum luăm boschetarul?
  • Ovidiuțule, eu zic să-l luăm cu binișorul, care e treaba cu el, de unde a venit în București, de ce era în pula goală pe stradă, de ce l-a pozat cine l-a pozat și cum a ajuns la pușcărie, normal.
  • Poetule, facem ca de obicei, eu îl iau ușurel, la sentiment, și dacă se ajunge la din alea mai nasole îi dai tu cu barosul.
  • Îl întreb tot, dă-l în pula mea. Și ce labă a făcut de dimineață îl întreb.
  • O, mama!… Bă, ce bun e Bobiță!
  • Ai început să te repeți, Poetule.
  • Mai taci, în pula mea. Shakespeare, he’s in the alley with his pointed shoes and his bells, speaking to some French girl who says she knows me well…
  • Ce dracu’ behăi, mă, așa?
  • Bobiță, mă. E psihedelic.
  • E dat dracu’, da.

 

Andrei Crăciun

Andrei Crăciun poate fi citit și AICI.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: