Nu știu când au început să se audă bubuiturile. În tăcerea lumii noastre, prima lovitură a sunat greu, înfundat. Aspru. Zgomotul s-a apropiat din ce în ce mai tare, amenințător. Ceva a hârâit, a șuierat, a sâsâit, a fâșâit, s-a prelins pe sub noi, ne-a zgâriat carnea, după care a trecut dincolo și s-a pierdut în noapte. S-a lăsat liniștea. Dar parcă nu mai era liniștea de dinainte. Ceva se schimbase, numai că nu știam ce.

Aproape uitasem bubuitura, când am auzit-o din nou. La fel ca prima, doar parcă puțin mai aproape. Mai tare. Mai aspră. Mai cutremurătoare. Nici n-a apucat să treacă de noi, că s-a mai auzit o pocnitură. Apoi încă una și încă una. Veneau unele după altele, atât de repede încât nici nu apucau bine să treacă de noi, că le ajungeau celelalte din urmă. Trosnet, vuiet și ecou, o vibrație care creștea și creștea, hâțânându-ne.

Tremuram, iar tremurul, odată pornit nu se mai oprea; tremuram multă vreme după ce loviturile încetaseră iar când ne linișteam, începeau din nou.

– O să fie vai de noi.

– Ba n-o să fie.

– Ba da.

– Tu de unde știi?

– Așa am auzit.

– Ai auzit prost.

– Ba tu ai auzit prost.

Nu auzise prost. Avea să fie vai de noi iar noi știam asta. Loviturile se apropiau din ce în ce mai tare, iar după unele dintre ele urma o detunătură care ne zgâlțâia în așa hal încât credeam că o să ne facem bucăți. Nu ne făceam. Sau nu ne făceam încă.

– Și iată, un trosnet cumplit va străbate totul, lumea noastră se va cutremura din adâncurile ei iar toate cele vechi vor pieri de parcă nici n-ar fi fost vreodată. O să uităm tăcerea. O să ne uităm viața de până acum. O să ne uităm pe noi înșine. Un foc năprasnic o să se înconjure și lumina lui o să ne ardă în întregime.

Credeam, dar nu voiam să credem și fiecare nouă zgâlțâitură ne ducea tot mai aproape de profeția pe care ne străduiam s-o uităm, s-o îngropăm adânc undeva departe, dincolo de zgomot și de tremurul care nici nu se oprea bine că o și lua de la capăt, din ce în ce mai tare, din ce în ce mai aproape de noi și de trosnetul cumplit care a venit și el până la urmă,

o detunătură cum nu se mai pomenise vreodată ne-a cutremurat lumea până în adâncurile ei, cele vechi au pierit de parcă nici n-ar fi fost vreodată iar noi ne-am uitat tăcerea, viața noastră de până atunci și pe noi înșine, un foc năprasnic ne-a înconjurat și lumina lui ne-a ars în întregime.