• Pe bune, Ana? Pe bune?!
• Ce are?
• Cum, mă, ce are? Eu te-am chemat pe tine și tu vii cu bețivul ăsta după tine.
• Ce să spun, bețiv!
• Da, bețiv. Mai e și din Vaslui. Nu serios, uite, eu îți las cheile, și am plecat. Nu stau în casă cu bețivanul ăsta!
• Eu te-am chemat pe tine. Uite-l, s-a și instalat în sufragerie și a băgat deja șase beri!
• Hai, mă, că sunt beri mici, se uită și el la meci. Joaca naționala României cu Cipru. Ai noștri sunt în galben.
• Ana, dacă ești proastă, rămâi sănătoasă. Am plecat.
• Mona, tu ești sănătoasă la cap sau te-ai tâmpit de tot? E casa ta! Unde naiba te duci?

Mona trânti ușa și se pierdu în noaptea care abia începuse. Nici nu ajunsese la Romană când avu ideea de a seduce un livrator nepalez de la Glovo. Plan: să se întoarcă în apartamentul de pe Academiei și să se fută cu el în dormitor. Ar fi urlat ca apucata, să vadă atunci – ce mai fac Ana și bețivul vasluian? Să se uite la meci dacă sunt proști!

Îi plăcu de el că era timid, nu dură mai mult de un sfert de oră să-l convingă să lase baltă livrările, să facă foamea imprudenții din Balta Albă, care au cerut de mâncare la ora asta, să facă foamea tot Bucureștiul, ca pe vremea lui Viorel Lis, ca și cum ar fi iar ’97 și abia ar veni primele WC-uri ecologice în orașul ăsta de căcat care mereu a puțit a căcat de câine și de om.

Și WC-urile alea erau oricum ținute sub cheie, și cheia în biroul primarului. Paștele mamii lui de oraș. Tot puțea, dar măcar acum era cosmopolit. Veniseră nepalezii, indienii, pakistanezii, turiștii englezi, italienii, curvele din Ucraina, Paștele mamii lor.

– Dă-te și tu lovit, spune-le că nu mai poți livra în seara asta, mergem la mine… Înțelegi ce înseamnă să te dai lovit?

Mona avea niște argumente irefutabile.

• Ție cum îți zic colegii la muncă, colegii români, zic… Ți-au dat un nume?
• Dănuț, spuse nepalezul, într-o română de pre-școlar.
• Păi, vezi, mă, Dănuț…

Și se treziră împreună în apartamentul Monei. Ana fuma pe balcon, bețivul continua să se uite la meci ca și cum ar fi la el acasă. Ana tocmai terminase un cui și începuse o țigară Pall Mall. Alb.

Mona scoase un disc. Pink Floyd. Puse melodia Money. Îl invită pe nepalez la dans. Constată cu bucurie că livratorul avea și el argumentele lui. Dansară până se termină discul.

Ana terminase și ea deja un pachet de țigări, lungi mai erau discurile cu Pink Floyd!, veni în livingul enorm, cu parchetul său care scârțâia. Centrul Bucureștiului e pentru boemi.

Așa că stinseră lumina. Dansară în întuneric. Nepalezul crezu că murise și ajunsese în raiul lor de nepalezi. Ana și Mona dansau ca și cum era banchetul de a doișpea din ’99. Îl sărutară pe rând pe bietul Dănuț, care nu mai știa ce să creadă.

Pe canapea, bețivul deschisese a noua bere și deja începuse să amețească. Nu-l deranja nici muzica, nu-l deranja nimic. Privea la televizor, dar ca și cum s-ar fi uitat în altă parte sau ca și cum s-ar fi uitat din altă parte, de undeva de foarte departe ca și cum ar fi fost deja mort pe dinăuntru și nu mai era nimic de făcut.

– Și așa te-ai gândit tu să te răzbuni pe mine, Mona? Să-mi vii cu unul acasă? Credeai că nu o să îl împărțim sau ce?
– Hai, mă, Ana, știi că îmi e dor de prostul ăla.
– Robert?
– Păi, cine?
– Ce mai știi de el?
– Ultima dată cică era în China. S-a îmbătat cu un chinez și mi-a zis că până dimineață vorbea o limbă chineză foarte fluentă.
– Sigur s-a dedulcit la chinezoaice pe acolo.
– Îți dai seama.
– Nemernic!

Dănuț era la duș. Bețivul continua să fie absent. Fetele poșteau un joint și se simțeau tinere și, la drept vorbind, neobișnuit de bine, erau încă frumoase, cu coapsele ferme, iar colăceii de pe burtă le dădeau un aer aparte. Un bărbat mai puțin orb ar fi știut să le aprecieze. Dănuț sigur le apreciase. În definitiv avuseseră fiecare câte două orgasme și Dănuț unul, dar bun. Bine că Monei nu-i lipseau niciodată prezervativele din casă. Ciudate prezervative mai apăruseră. Roșii, cu o textură bizară. Globalizarea.

• Nu suportai că aveam pe cineva doar pentru mine, nu?
• Bețivul?
• Normal.
• Poate că eram geloasă, ai dreptate. Oricum, cine s-ar fi așteptat ca Dănuț ăsta să…
• Nici eu nu știam că e posibil.
• Uite că e.
• Și ăla tot nu s-a mișcat de pe canapea!
• Și vorba aia am urlat amândouă de am trezit tot blocul.
• S-a și fâstâcit bietul Dănuț.
• Unde te duci?
• Să vă dacă mai mișcă dobitocul ăla de pe canapea.
• Întoarce și tu discul, să înceapă din nou Money. Și vezi și băiatul de la glovo dacă a terminat cu dușul ăla sau ce face.
• Mai vrei o dată sau ce?
• N-ar fi rău.
• Te întreci cu gluma! Parcă nici n-ai avea patruzeci și unu de ani și două vibratoare.
• Hai du-te naiba. A murit ăla? Zi, mă, a murit ăla?