Ani de zile m-am gândit la ea ca la o noapte magică, penibil! dacă aș putea să râd – aș râde, dacă aș putea să plâng – aș plânge, dar nu mai pot să fac nici una nici alta, iar magia n-a fost pentru mine decât un cuvânt furat de prin cărțile cu povești și visurile altora,

umblam năucă pe străzi, adolescenții se băgaseră de mult prin baruri, ultimii pași ai oamenilor serioși se grăbeau spre casă, așa că trotuarele străzilor mari se goleau iar pe marginile străduțelor nu mai călcase nimeni de ceva vreme, mergeam înconjurată de umbre de tei și de pisici negre

și încercam să nu mă gândesc la nimic, să uit de noaptea care se lăsase dintr-o dată și de maică-mea care avea să mă aștepte furioasă și să mă întrebe unde am fost, îmi vedeam uneori colegii întorcându-se acasă dimineața, poate îi aștepta și pe ei cineva care să-i întrebe unde fuseseră sau poate nu, nu știam și n-aveam să știu, tot ce voiam era să trăiesc și eu măcar o noapte din aia,

o noapte în care să stau împreună cu ceilalți pe una dintre terasele barurilor, să vorbim nimicuri și să râdem din orice, visam și plângeam, nu călcasem niciodată pe terasa vreunui bar, eram grasă și urâtă așa că stăteam închisă la mine în cameră, mâncam pe ascuns și tot pe ascuns citeam povești de dragoste,

dar în noaptea aia nu mai voiam să citesc, am trecut de ultimele blocuri și am ajuns la casele mici, ascunse printre duzi și pereții strâmbi ai magaziilor cu care oamenii își încărcau curțile, am trecut de casa cu câinele de ceramică la ușă, de casa cu mușchi crescut în streașină, de vila aia mare cu salcie, iaz cu broaște și bancă din fier forjat, m-am oprit puțin la casa cu găini – găinile se culcaseră la ora aia, am ajuns la casa cu baba surdă, la casa cu floarea-soarelui și în sfârșit, am văzut casa cu barul – o casă cu etaj și mansardă, netencuită, cu acoperișul spart, pereți de cărămidă ciobită și o curte mare, goală – Hot Rock and Blues, cel prin fața căruia nu îndrăznisem decât o singură dată să trec, mi-era frică de ce urma să aud de acolo, mi-era frică de ce urma să se întâmple,

dar știam că cel mai rău era să nu se întâmple nimic și chiar asta s-a întâmplat, am trecut prin fața barului fără să îndrăznesc să arunc nici măcar o privire spre curte, am strâns din dinți și-am mers înainte, mi-am numărat pașii, bătăile inimii și picăturile de transpirație care începuseră să-mi curgă pe frunte, am auzit o muzică pe care n-o știam, râsete vagi și un amestec nedefinit de voci,

nu strigase nimeni după mine, nu mă fluierase nimeni, nu auzisem nici grasa, grasa, nici nimic altceva, îmi venea să sar în sus și să strig de bucurie, dar nici n-am sărit și nici n-am strigat, m-am dus pe maidanul de lângă bar, m-am rezemat de un mesteacăn și m-am uitat în sus, lumea toată se umpluse de lumină – cer, stele, miros de plante strivite, fluturi izbindu-se bezmetic de becurile de pe stradă, păsări care cântau undeva departe – ce noapte magică, ce fericire,

am auzit poarta barului scârțâind, un mers împiedicat pe trotuar și același mers printre buruienile de pe maidan, m-am întors, un tip înalt venea clătinându-se spre mine, trebuie să fugi, acum! trebuie să te miști, să faci primul pas, primul pas e mai greu, ceilalți vin pe urmă ca de la sine, haide, primul pas, acum! mișcă-te! tipul e beat și-o să dai de dracuʹ, e plină lumea de tragedii, ce cauți tu noaptea pe un maidan de la marginea orașului, printre gunoaie și bălării? așa-ți trebuie, ți-ai căutat-o, o să apari mâine la știri vânătă, spintecată, tranșată, făcută bucăți,

mă uitam ca hipnotizată, tipul se apropiase, avea un tricou negru cu niște desene pe care nu le-am înțeles atunci pe întuneric, o brățară groasă de piele și o sticlă de vin, îl mai văzusem, mă întrebase odată dacă am schimbat țigările, dar eu nu fumam, nu fumam nici atunci așa cum nici între timp nu mă apucasem să fumez, tipul s-a aplecat și a început să horcăie, oare murea? să fug? sau să-l ajut? dar cum să-l ajut? nu știam, dar între timp și-a revenit, s-a ridicat și a mai făcut doi pași spre mine, a întins o mână, s-a aplecat din nou, a icnit și-a dat afară un jet de vomă, apoi încă unul și încă unul, voma s-a împrăștiat groasă pe buruienile din jur și pe picioarele mele,

gata! mișcă-te! fugi! mi-am zis și am făcut un pas, dar doar unul singur, tipul a ridicat din nou mâna ridicându-se și el cu greu în urma ei stai așa, unde te grăbești a zis poticnit, iar eu am stat, am stat și m-am uitat, iar el mi-a apucat capul cu o mână și m-a sărutat, mirosea a vin și-a vomă și mă lipise toată de el, iar eu în loc să fug, mă uitam în ochii lui și tremuram, ți-e frig, mi-a zis și mi-a întins sticla, nu mai rămăsese mult vin în ea, am dat capul pe spate și am golit-o.

Răsărise luna și în grădina cu iaz se treziseră broaștele.