Nomadul (9)

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Gherasim coborî toate treptele deodată, zbură spre beci și se aruncă la masa de scris, de unde se ridică cincizeci de ore mai târziu, năuc de oboseală, fericire și încă un cuvânt pe care nu-l găsea, nici în franceză, nici în română. Scrisese Chira Chiralina. Luase o legendă din portul său și făcuse din ea o poveste atât de frumoasă încât adormi legănat de gândul că fusese o naștere grea, dar de-acum avea o fiică și toată suferința meritase. Chira Chiralina era carne din carnea lui și sânge din sângele lui și o iubea încât petrecut o zi întreagă dormind, doar ca să îi viseze destinul.

Ghiță sau Martha sau uneori chiar amândoi obișnuiau să crape ușa, să vadă dacă Gherasim, chiriașul lor fără plată, chiar muncește și dacă îl vedeau la masa de scris o închideau mulțumiți. Când îl găsiră dormind cu mâinile lungi prăbușite pe lângă trup crezură că și-a dat sufletul de atâta osteneală. Ghiță chiar vru să îi pună deasupra buzelor o oglindă, să vadă dacă se aburește, dar, de unde respira atât de încet încât nici nu se auzea, Gherasim avu un acces de tuse în somnul său cel mai adânc și se întoarse pe partea dreaptă, să-și continue visele.

Ghiță și Martha își zâmbiră și sus, în camera lor de zi, tot ce găsiră necesar să spună fu atât:

– A reușit, nu?, întrebă Martha.
– Bineînețeles că a reușit, pușlamaua asta are geniu!, zise cizmarul.

Andrei Crăciun

Andrei  Crăciun poate fi citit și aici.

 

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: