Ea și-a trecut buricele degetelor peste venele lui să aproximeze

cât de real a fost sărutul

i-a prins fața în mâini și s-a întrebat cum de poți câteodată

să simți perfecțiunea

aceeași tu care ascute creioanele până le cade vârful

aceeași tu care încă nu a învățat să șteargă ferestrele fără să

lase urme

așa cum face o mamă

i s-a făcut teamă că acela avea să fie high-point-ul vieții ei

în loc să se gândească la creioane ar fi trebuit să secrete substanțe luminoase

să scotă sunete extra universului știut

să creeze un print cu care să se învelească

în zilele care-or să vină

mereu și mereu eclipsate de momentul acela

apoi i-a venit ideea cum să-l prelungească la nesfârșit

l-a transformat într-un mit

și de atunci toate Evele s-au mișcat bezmetice prin grădina Edenului

până când una a strigat: Stați, e o farsă, it’s make belief

să dăm o șansă altei variante

luna s-a întors pe cealaltă parte și s-a uitat spre ele

ca o mamă obosită.