10 februarie
Nimic de notat aici de luni de zile. Scârbă infinită față de tot ce vine de la vlahi: mode, personalități, idei. Ultimele zile bune în ianuarie: când încă eram în Insula Eternei Primăveri. Mi-au murit peștii din acvariu, inclusiv Nemuritorul, care avea peste trei ani. Cel mai probabil bacterii în apa plată Borsec, mizerie vlahă. Bunicul meu bulgăresc a împlinit acum două zile nouăzeci și trei ani. Am scris. Am terminat un roman, șapte scurt-metraje și un lung-metraj. Nu cred să se aleagă ceva de ele. N-are cum în băltoaca vlahă: noroi, jeg, senzație permanentă de sufocare. De m-aș fi născut măcar în Gabon…

13 februarie
Tot mai acut, sentimentul unui sfârșit. Deznădejde.

14 februarie
Scriu, scriu, scriu. Toate se leagă, parcă abia am deschis ochii către literatură, ceea ce e foarte probabil să fie adevărat. Când nu scriu, citesc. Slavă zeilor, citesc încă mai mult decât scriu (deși scriu foarte mult). Balzac lucra șaisprezece ore pe zi, deși nu-l punea nimeni. Dumas tatăl putea scrie două romane pe săptămână. Bine, ei nici nu aveau “rețele sociale” unde să-și îngroape viața și speranțele.