26 martie
Morți în cultura de acasă. Moare Daniel Barbu, profesorul. Moare Nicolae Manolescu, profesorul. În altă ordine de idei, o nouă portavoce a nimicului cu moț la vlahii: Macarena aia nouă, o gargaragioacă, o mahalagioaică tipică. Se pronunță, dă sentințe – în baza la ce? Ți se face scârbă. Bine că sunt la Milano, măcar. Și nu sunt obligat să mă gândesc la vlahi. Mă gândesc însă la Kafka, la ziua în care a început războiul și el a avut lecții de înot. Ar trebui să învăț să înot. Poate o să câștig la loterie și o să fac o croazieră în jurul lumii.
27 martie
La români, intelectualul cu funcție care să nu fie o canalie e mai rar decât fericirea la oamenii inteligenți. Și la fel și non-intelectualul cu funcție. E de la dregătorie, nu de la școală. Când nu ai nimic bun de spus despre un mort, e preferabil să taci. O să tac, deși despre Daniel Barbu, stâlp la stabilimentul Gâdea ani de zile, aș avea câteva lucruri bune de spus. I-am citit cărțile și le-am găsit decente. A fost decanul facultății unde am învățat carte. Și Manolescu trebuie că a făcut lucruri admirabile în tinerețe. Din păcate, le cunosc mult prea puțin. Ultimii douăzeci de ani – catastrofali, devenise la uniune, la scriitori, un dictator de modă veche. Să nu uit vreodată: stai departe de scriitori și uniunile lor! Și altceva: după o anumită vârstă poate că ar fi mai bine dacă n-ai mai conduce nici trotineta. Păcat.