21 iulie
Cât de puțin rămâne. Am trecut zilele trecute pe la cel mai bun prieten al meu pe acasă. El a murit. Biblioteca sa a ajuns la mine. Avea o bibliotecă imensă și chiar citise cărțile acelea. Avea capul plin și inima plină și a murit fără să-și mai știe numele sau cine a fost. Cât de puțin rămâne! Bineînțeles că am plâns. Și cel mai curios este că, după moartea soției, nu îi mai găsește nimeni urna funerară. Prietenul meu a dispărut.

20 iulie
Mai sunt câteva zile până voi deveni și mai bătrân. Simt în fiecare moleculă greutatea vârstei, apropierea sfârșitului, deznădejdea. Mă consolează faptul că nu am regrete semnificative și nici obiecții majore la cum mi-am trăit viața.

19 iulie
Zile grele, spitale, doctori, un diagnostic de cancer în familia extinsă, să-i spunem așa, deși m-am ținut toată viața departe de orice familie, fie ea a mea sau a altora. I’d rather walk alone, cum spunea un fan al lui Everton când a fost întrebat ce părere are de imnul celor de la Liverpool.

18 iulie
Căldură insuportabilă, unde să mă mai ascund. Sper să plec la Paris, măcar să îmbătrânesc acolo și să simt, fie și foarte puțin, farmecul Jocurilor Olimpice de Vară. Nu voi mai fi niciodată tânăr, nu va mai fi niciodată Beijing 2008 sau Londra 2012. Pe măsură ce timpul trece, anii aceștia îmi vin în amintire poleiți cu tot aurul nostalgiei. Risc să devin un sentimental.

17 iulie
Pentru că se apropie, din nou, îmbătrânirea, mi-am refăcut radical clasamentul anilor. Acum, el arată așa: 1) 2013, 2) 2009, 3) 2018, 4) 2019, 5) 2021, 6) 2020, 7) 2008, 8) 2012, 9) 2014, 10) 2015, 11) 2017, 12) 2016, 13) 2011, 14) 2010, 15) 2023, 16) 2022, 17) 2024, 18) 2006, 19) 2007, 20) 1999, 21) 2005, 22) 23) 2003, 24) 2001,  25) 1998, 26) 1995, 27) 1996, 28) 1997,  29) 1994, 30)1989, 31) 1990, 32) 2000, 33) 2002, 34) 1988, 35) 1991, 36) 1986, 37) 1983, 38) 1985, 39) 1984, 40) 1993, 41) 1987, 42) 2002.

16 iulie
A căzut din nou bunicul meu, bulgărescul. A căzut, dar s-a ridicat și, la telefon, părea din nou puternic. Încep să cred că este, într-adevăr, nemuritor, iar amănuntul mă bucură.

15 iulie
Am recitit Baudelaire și mi-am redescoperit pasiunea din liceu pentru poet. M-am bucurat să-l regăsesc în contra democrației, pe care o vedea, just, ca pe o dictatură a numerelor. Așa este democrația: o dictatură a numerelor. Singurul lucru de apreciat la democrație este că oricare altă variantă au încercat oamenii a ieșit chiar mai rău decât cu democrația. Nu e mult, dar e tot ce avem deocamdată.