porumbelul ăsta care cântă lângă geamul meu

mă face să-mi amintesc de Nela

la cum se uita ea pe geamul de la bucătărie

pe deasupra ceștilor noastre mici cu cafea Iacobs îndulcită cu miere mănăstirească

și vedea doi îndrăgostiți pe blocul celălalt

îndrăgostiți în ploaie

I-am spus că nu sunt acolo, că nu e nimeni acolo,

e doar demența ei

a luat-o de la capăt mai îndârjită să mă convingă

mi-a arătat conturile lor, buzele lor, îmbrățișările lor

mi-a descris cum el stă întins pe o bancă acolo și ea vine lângă el

m-a întrebat dacă nu le e frig că plouă atât de tare și n-au nici măcar o pătură

și-atunci mi-am dat seama că,

dacă ea vede asta, cine sunt eu să-i perturb bucuria și s-o trag în realitate?

când realitatea nu mai e destulă pentru ea, când nu-i mai e de folos la nimic,

realitatea că e bătrână și bolnavă și singură

am oprit aragazul, se încălzise destul

am deschis fereastra

să vadă doi îndrăgostiți

uitați de Dumnezeu, ca la Naum,  pe acoperișul blocului de vis-a vis

să se iubească acolo, în tăcere și în ploaie

numai pentru ochii ei