Pierd zile mânjind cadavrul tău cu sânge

Safire-mi picură din ochi,

Luna plină-mi mângâie chipul

Prins în miezul său cosmogonic.

Tu nu scoți niciun sunet,

Ne-am înstrăinat în drumul nostru

Călcând pe oase.

Frunzele ajung pe geamul deschis larg

Și te-mpresoară, te acoperă precum o mantie,

Sorbi fiecare respirație, dar nu respiri.

Ești rece, gheață în palmele mele.

Ai plecat, m-ai părăsit

În vântul rătăcirii și pierderii de sine…