Poveste de Crăciun

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Poza cu voi doi a căzut în timp ce încercai să agăți pe perete încă o instalație de Crăciun, asta doar ca să le faci pe plac fetelor care îți cer în fiecare an „tot mai multe luminițe”. Nu te-ai grăbit să o aduni din spatele dulapului. De fapt, încă e acolo și adună praf, așa cum și tu o vezi tot mai neclară cu ochii minții. 

Acolo ești tu tânăr. Zâmbești, ai părul scurt și ești bărbierit. Porți un costum gri și o cămașă albă, strâmtă pe corp. Nu e nevoie să faci vreun efort ca să arăți bine. Radiezi. Cravata ți-e turcoaz și știi că pe-atunci alegerile vestimentare nu erau singurele dovezi de îndrăzneală pe care le arătai. Ea e splendidă. Nu numai în acea poză veche. Ea e și acum splendidă. Poate d-aia nici nu reții cum îi era rochia în poza pitită acum după dulap. În amintirile tale o poartă tot pe cea bleu ciel, cu care de fapt e îmbrăcată în poza din rama de lângă. În ambele are același zâmbet și același păr auriu, aceiași ochi ce par vii chiar și-ntr-o fotografie și același corp care nu îmbătrânește, care nu se schimbă cu toate că a trecut prin două sarcini, prin două nașteri. În tabloul rămas încă agățat de peretele din sufragerie țineți fiecare câte o fată în brațe, una de trei ani, alta de câteva luni, mai mult ca o dovadă că nici ea nu mai e o puștoaică d-abia ieșită de la primărie, unde a spus „da” cu convingere, ci acum e mamă, acum trebuie să spună mai des „nu”, chiar și-atunci când n-ar vrea s-o facă. În schimb, vezi clar că tu nu mai ești același om din prima poză, observi toate schimbările: ochelarii, barba, kilogramele în plus și părul ceva mai lung, un pic mai neîngrijit. Plus oboseala, pleoapele mai grele care lasă la vedere mai puțin din sclere, din irisuri, din pupile, de parcă ele ar ascunde ceva ce nici măcar tu nu cunoști. Te consolezi că, față de acel tablou din urmă cu trei ani, nu arăți nici mai bătrân, nici mai bolnav. Dar ești la fel de obosit. 

Ea nici n-a observat că fotografia ce vă-nfățișa ca pe un cuplu la-nceput de drum nu mai e acolo. Când a picat în spatele dulapului, erați prinși cu împodobirea casei. Ați adus din beci toți renii, toate șosetele, toate bisericile, caruselele, patinoarele și gările în miniatură, figurinele și trenul de pus în jurul bradului, globurile, beteala, steluțele, ghirlandele, coroanele și luminile, infinitele instalații cu becuri multicolore pe care le atârnați an după an în pomul de Crăciun, la geamuri, pe pereți. „Așa le place fetelor”, vă spuneți unul altuia pe rând, scuturându-vă ca de zăpadă de sentimentul de vinovăție ce v-apasă umerii. Bradul a rămas stins în noapte aia, căci n-ați apucat să terminați decorarea lui. Se făcuse târziu. Ea s-a dus să culce fetele și a adormit în patul lor. Tu ai mai rămas pe fotoliu să citești câteva pagini dintr-o carte pe care ai senzația că n-o s-o mai sfârșești vreodată, dar curând ai stins și tu lampa, iar singura lumină din întreaga casă a rămas cea venită de la becurile multicolore prinse de cuiul în care înainte era agățată acea poză cu voi doi. Ai închis ochii fără să vrei, paralizat într-o poziție incomodă și nici nu-ți mai amintești cum ai ajuns în dormitor. 

N-ai prea multe suveniruri nici despre săptămâna care a urmat, cea de până-n Crăciun. Sunt doar imagini frânte care izbucnesc preț de-o secundă atunci când clipești, dar apoi se sting și cadrul se schimbă. Te vezi certându-le pe fete că au înghețat la târgul de Crăciun și au început să plângă, vezi buze care se mișcă nenatural în filme de duzină dublate într-o limbă care nu-i a ta, dar care e a lor, a copilelor tale, vezi un individ cocoșat care îți înmânează o cutie, încă un colet, încă un cadou, te vezi împachetând cutiile în hârtie festivă, lipind foile rupte cu bandă izolatoare, căci ai rămas fără scotch, vezi bucăți de carne tăiate cubulețe și legume tocate mărunt, vezi un munte de pastă lipicioasă înfășurată în niște frunze portocalii, cu miros înțepător, vezi sticle de vin goale și cratița în care fierbe acel lichid vinețiu, vezi cuișoare, nucșoară, coajă de portocală, măr, zahăr, căni, pleduri, ploaie, vânt, întuneric afară și-n casă lumini, lumini, lumini și pe ea adormind în fața televizorului, cu ambele fete cățărate pe ea, te vezi pe tine cum bâjbâi pe întuneric, cărându-le către paturile lor, pe cele două mici în brațe, pe cea mai mare pe după umeri, ca pe un soldat rănit, te vezi trăgând de tine încă o jumătate de oră, câteva pagini în plus, te vezi cum te târăști și tu spre dormitor, apoi lumina se închide. 

Ajunul v-a prins pe drum, iar șoselele era pline de mașini, de parcă nimeni nu știa unde voia să-și petreacă sărbătorile. Șoferii erau distrați și agitați, nervoși și nerăbdători, șerpuiau ca beți printre benzile blocate, în timp ce tu priveai farurile și stopurile lor, înaintând metru cu metru prin ambuteiaje, cu mintea-n altă parte. Te-ai trezit ca trăsnit, plecând cu scârțâit de roți de la un semafor, hotărât să tai calea tuturor și să intri în rond pe ultima bandă și să ieși la stânga, la stânga pe străduța cu o singură bandă și multe gropi, pe străduța de pe care trebuia să mai faci doar încă o dată la stânga și erai acasă, iar acasă totul era deja pregătit, masa era pusă și lumea trăncănea nimicuri, cei bătrâni aveau vârsta ta de-acum, iar tu aveai poate vârsta copilelor tale, ei stăteau pe scaune, ca și cum își economiseau energia pentru mai târziu, pentru noaptea ce avea să-l aducă pe Moș Crăciun cu ea, tu cu frac-tu alergați ca turbații în câțiva metri pătrați ce vă păreau atunci întinși cât un teren de fotbal, orele treceau pe neobservate și nimeni nu vă obliga să mâncați, vă opreați din joacă doar ca să mai furați de pe masă câte ceva, un cârnat, un cozonac, o bucată de șorici, o lingură de salată cu maioneză, nu conta ordinea, nu conta nimic, timpul n-avea nicio importanță pentru voi, timpul nu exista în lumea aceea care n-avea sfârșit și care nu s-ar fi încheiat vreodată dacă era după voi, însă nu era, părinții știau mai bine, ajunul înceta odată cu venirea lui Moș Crăciun, Moș Crăciun era bunicul tău, tu știai asta, știai că Moș Crăciun e doar bunicul tău, dar știai și că bunicul tău era Moș Crăciun, ceea ce te făcea prinț moștenitor al unui regat imaginar, bunicul tău avea superputeri, superputerea bunicului tău era aceea că de-a lungul anului ținea o listă într-un carnețel cu toate dorințele pe care tu cu frac-tu le exprimaserăți în ultimul an, din sac le scotea una câte una, iar atunci dorințele se transformau în jucării și jucăriile luau chip de dorințe, noapte era tot mai neagră, însă în casă erau aprinse lumini, lumini, lumini, nu te simțeai obosit și adormeai doar când erai cu adevărat epuizat, căci a doua zi te trezeai la ce oră voiai, a doua zi, masa de prânz, masa de Crăciun se punea târziu, după ce toată lumea era sculată. 

– Unde te duci? La dreapta trebuie să mergi, ți-a zis ea. 

Tu ai semnalizat, ai așteptat, te-ai încadrat, ai luat-o la dreapta, ai căutat un loc de parcare și ai așezat mașina între alte două, suficient de aproape de cea din spate încât să mai intre cineva în acel loc, ai coborât și le-ai dat jos pe fete din scaunele lor, ai cărat bagajele și cadourile și floarea și sticla de șampanie și ai urcat cu liftul, ai schimbat limba și ai salutat pe toată lumea în franceză, te-ai așezat la masă doar după ce le-ai instalat și pe fete, ai mâncat doar după ce fetele au terminat tot din farfurie, când cartofii erau deja reci, iar friptura se-ntărise, ai băut câteva beri și ai râs, ai fumat pe balcon în pantaloni scurți și tricou, fără ca asta să-ți displacă vreun pic, ai încercat să ghicești plopii în întunericul de-afară, ai urat „bonne nuit” fetelor tale și ei, știai că ea va adormi lângă ele, i-ai urat „bonne nuit” și cumnatului, apoi și cumnatei și ai mai rămas să citești câteva pagini pe fotoliu, n-ai reușit să te concentrezi și curând ți-ai dat seama că de ceva timp te uitai la bradul lor plin de becuri multicolore. Era 3 dimineața, cadourile erau frumos rânduite sub brad, însă în casă nu vedeai nici urmă de Moș Crăciun. Te-ai dus în dormitor și te-ai culcat. 

Fetele s-au trezit de cum s-a crăpat de ziuă. Ochii ți s-au desțelenit cu greu între țipetele lor de bucurie și până ai reușit tu să te legeni spre sufragerie, ele deja smulgeau, chicotind, ambalajele de pe cadouri. Le-ai urmărit cu privirea și te-ai dus în bucătărie să-ți faci o cafea. Te-ai așezat în dreptul geamului de la balcon și ți-ai aprins o țigară, continuând să te uiți în direcția lor și să le asculți fericirea. Și ele au primit toate cadourile de pe lista lor, de pe lista pe care ai ținut-o tu tot anul, ascultându-le dorințele. Ele nu l-au văzut pe Moș Crăciun, ele nu știu că Moș Crăciun e chiar bunicul tău. 

Cadoul tău a rămas singur, sub brad, încă împachetat. A venit ea și ți l-a dat în mână. Ai desfăcut cutia și ai probat adidașii pe care ți i-ai comandat singur de pe internet, prefăcându-te surprins. I-ai pus la loc și ai aranjat cutia într-o sacoșă, cu restul bagajelor de luat acasă. Până te-ai dezmeticit, lumea era deja la masă. Casa era plină, veniseră și alte rude și toți se arătau interesați de viața ta, de viața voastră. Le-ai povestit-o în timp ce ai gustat fără poftă din preparatele pe care altă dată le iubeai, aruncând din când în când un ochi la masa copiilor. Le-ai certat pe fete că sunt prea atente la desenele animate și nu-și termină mâncarea din farfurie. Ai făcut tot posibilul să nu pari grăbit, dar ai fost primul încălțat. Te-ai apucat să duci bagajele la mașină când restul erau încă la desert. 

Ziua de Crăciun v-a prins pe drum. Ați ajuns acasă seara, în jurul orei cinei. Nimeni n-a cerut de mâncare. Te-ai dus să pregătești, totuși, ceva în bucătărie, însă atunci a venit ea. Te-a rugat să tai câteva felii din cozonac și să faci o ciocolată caldă. Ai adus o tavă pe care ai așezat patru căni și o farfurie cu opt felii de cozonac. Ai pus-o pe masa mică din sufragerie și ea ți-a făcut loc să te-așezi pe canapea. La televizor niște americani își mișcau buzele într-un mod nenatural, în timp ce din boxe se auzeau niște francezi vorbind între ei. Acțiunea filmului nu te-a prins și, la drept vorbind, n-ai putea să povestești mare lucru despre el. În schimb, știi exact când fetele s-au potolit din alergat prin casă și v-au sărit în brațe, le-ai zărit fiecare mușcătură din cozonacul care a rămas tot timpul pe masă, ai văzut cănile cu ciocolată caldă golindu-se și pe ele lingându-și mustățile maronii, îți amintești că ți-a trecut prin cap să le cerți că nu-s îmbrăcate în pijamale, dar ai alungat rapid acest gând, te-ai bucurat s-o vezi pe cea mare închizând ochii și căscând gura, te-ai amuzat să o mângâi pe cea mică pe spate când s-a așezat pe burtă și a zâmbit prin somn. Ai așteptat genericul de final al filmului, însă n-ai apucat să le cari tu pe brațe pe cele mici. Le-a dus ea. Apoi a venit și s-a cuibărit la pieptul tău. N-ați vorbit nimic. Doar v-ați uitat la luminile din brad, de la fereastră, de pe peretele unde altădată era poza cu voi doi. 

– Hai în pat, ți-a propus ea la un moment dat.

Tu ai urmat-o. V-ați învelit amândoi cu aceeași plapumă, iar ea a adormit imediat. Te-ai ridicat, însă ea nu te-a simțit plecând. Te-ai dus în sufragerie, ți-ai luat cartea și te-ai așezat pe fotoliu. Ți-ai aprins o țigară și ai fumat-o fără grabă. Pe-a doua ai scos-o din pachet fără ca măcar să bagi de seamă. Ai tras fum după fum și ai citit pagină după pagină. Erai aproape de finalul romanului care mai mult te-a muncit decât ți-a plăcut. Cu cartea în mână, te-ai îndreptat spre dormitor, încercând să continui să deslușești literele în întunericul holului. Te-ai oprit în dreptul camerei fetelor. Cea mare era răsfirată pe tot patul, cealaltă ghemuită lângă, cu un pluș în brațe. Te-ai dus în dormitor și ți-ai aprins lampa de pe noptieră. Ai încercat să termini și ultima pagină din carte, dar rândurile au început să se piardă în ceață și să se amestece între ele. Nici n-ai mai avut timp să stingi lampa.

Înainte să adormi, ai văzut chipul ei senin, luminat de un surâs venit dintr-un vis oarecare. Ai ascultat liniștea din jur. Și pentru o clipă, fix până să închizi ochii, te-ai simțit fericit.

Sebastian Perju

Sebastian Perju este prozator și locuiește în Franța. A debutat la Editura Zugzwang cu romanul „Culorile adevărului”, care poate fi cumpărat de AICI. Textele lui pot fi citite și în „Antologia Revistei Zugzwang”, care poate fi achiziționată de AICI.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: