O vreme a fost liniște. Apoi, de undeva de sus au început să se audă un fel de strigăte și niște arătări întunecate s-au apucat să se rotească deasupra noastră. Din când în când se repezeau spre noi, după care plecau de unde veniseră, fără să ne atingă.

– Sunt vulturi.

– De unde știi?

– Așa au zis cele de jos. Iar ele știu, că au ieșit de mult la lumină.

– Și ce altceva mai știu?

– Că tot ăsta de deasupra noastră e cer. E albastru.

– Și ce sunt alea de pe el?

– Soare. Nori.

– Și dedesubt?

– Păduri.

– Și noi ce suntem?

– Piatră. Blocuri de piatră.

Vulturii au continuat să vină și să plece. Uneori coborau, aproape atingându-ne cu aripile. Alteori treceau pe deasupra, când mai sus, când mai jos. Câteodată se opreau pe blocurile de piatră care se întindeau până la păduri. Își ciuguleau penele cu ciocul și se uitau în depărtare. S-a așezat și pe mine unul. Avea gheare ascuțite și găinaț cenușiu. A stat o vreme, după care a plecat bătând din aripi. S-a dus spre cer, s-a răsucit de câteva ori și dintr-odată s-a repezit în jos. Când s-a ridicat de acolo, ținea ceva în gheare.

– Ce e ăla?

– Un șoarece.

– Ce face cu el?

– Îl mănâncă. Sau îl dă puilor.

Vulturul putea să aibă pui, adică vulturi mai mici, de care să aibă grijă. Și șoarecele putea să aibă șoareci mai mici, de care să aibă grijă. Șoarecele din ghearele vulturului putea să fie el însuși pui. Dar vulturul nu avea cum să fie pui. Când a trecut pe deasupra mea, aripile lui întinse au întunecat totul.

Soarele a străbătut cerul dintr-o parte în alta, iar când a ajuns la capăt a colorat totul în roșu, galben, portocaliu. Apoi s-a pierdut în păduri. Lumina a început să slăbească, să se stingă, iar după o vreme s-a dus de tot. Vulturii n-au mai venit. În schimb, a venit noaptea. Era întuneric, dar nu ca cel de dinainte. Nu era beznă. Nu era negru. Din loc în loc, puncte de lumină înțepau cerul.

– Ce sunt?

– Stele.

– Și aia tot stea e?

– Nu. Aia e luna.

În jurul stelelor și-al lunii, noaptea se îmblânzise, iar cerul bătea în albastru. Undeva departe s-a auzit un țipăt.

– Vultur?

– Bufniță.