Nu știu dacă ați observat, dar la noi, la români se practică valahia, o malahie din asta istorică, ne facem și noi că facem. Dar sunt și lucruri care nu se schimbă. Niciodată. Te uiți la știri – e Esca. Te uiți la meteo – e Busu. Te uiți la horoscop, să vezi ce face berbecul – e Nety Sandu. N-ai cum să scapi. Și o să fie la fel și după cincizeci de ani după ce veți muri voi, o să ajungă și la români inteligența artificială și ce o să facă oare cu ea. O hologramă cu Busu – ușoare intensificări ale vântului în Crișana și la munte, pula mea.

Știți ce fac românii ca să “relaxeze” – merg la iarbă verde. Există o singură iarbă în România. Pe Valea Prahovei. Aia e toată iarba verde din țara noastră. Și se face dop de mașini acolo, pe Comarnic, și se stă în coloană. Asta e distracția la vlahi – să te duci la Sinaia și să faci zece ore dus și zece ore întors până la București. Ne-am distrat, a fost superb. Am făcut un grătar, am râgâit un mic, am băgat o manea, iarbă verde, pula mea. Frumos. Și tot așa o să fie și peste cincizeci de ani. Hologramă cu Busu și simulare de stat în coadă la Comarnic. Coloana nu e a noastră, e a urmașilor urmașilor urmașilor noștri în veacul veacului amin.

Eu nu prea știu ce zi e, nici măcar ce anotimp sau ce an. Dar nici nu trebuie să știu, că aici la vlahi sunt toate la fel. Dacă te-ai prins care e algoritmul de funcționare, nu mai ai nevoie de calendar. Adio, calendar. De exemplu, iarna. Poa’ să vină încălzirea globală, să moară balenele, Dumnezeu să le ierte. Se dă Singur Acasă la televizor și românii se vor uita la el. În fiecare an. De o sută de ani, de o mie de ani. Concert Bănică Junior la Sala Palatului – dansează Veta, pula mea.

V-am zis: nimic nu se schimbă. Suntem vechi, domnule. Știți vorba asta? E de la Caragiale. V-a căzut Caragiale la Bac? Ați dat Bac-ul? Sau sunteți ca Marcel de la Buzău? Ca nen-tu Ciolacu? La Bac pică mereu aceleași subiecte. De când eram eu la liceu – și asta a fost în secolul trecut. În mileniul trecut, în pula mea. Bac-ul la istorie: formarea statelor medievale românești. Astea, cu domnitorii, cu voievozii ăi bătrâni. Și apoi vă mirați că votează vlahii cu auriferii. Nu vă mai mirați, în pula mea. Nu mai dați descălecatul lui Dragoș la Bac. Învățați dracu’ vlahii tineri cum să trăiască în lumea de azi. Români, lăsați evul mediu timpuriu să treacă!

Dar nu e doar așa. Mama – da, aplauze pentru mama – a predat matematică zeci de ani. Tata – da, și el – tot așa, zeci de ani matematică. Și la matematică nu mai e la fel la examene. Acum e cu colorați în pătrat, fără să depășiți marginile. S-a mers înapoi către grădiniță, grupa mică, pula mea. Scuze, mama, dar așa vorbesc io.

Nu ne schimbăm, a dracului pielea aia pe noi, dacă ne schimbăm. Șpaga? E viața noastră șpaga. Sunteți bugetară, doamnă? E posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei, vorba îndrăgitului cantautor Uzzi. Nu merge, doamnă, fără șpagă, ciubuc, bacșiș. Mai demult aici era Turcia, băi, nene. Acum v-am citat din alt cantautor: cantautorul Puya.

Nu ne schimbăm. Plecăm pe Spania, pe Italia, ragazzi, benvenuti după blocuri. Tot cu nășica, cu cumătrul, că nașul, la treningul negru și adidași, cu burtica de graviduță, doar că la bărbați, burtica cirotică, așa, frumos.

O să ziceți că mănânc căcat, că au apărut slim-fiți, că avem și noi transgenderii noștri, că ne-au năpădit veganii, că am învățat și noi să facem mitu-ul, că avem feministe – aplauze pentru feministele noastre.

Că nu mai e ca-n ’99, inima străzii, nicio problemă, că nu mai avem băieții de cartier. Îi avem, tati, doar că au îmbătrânit și s-au mutat și ei în on-line. Nu mai sunt la colțul blocului, sunt în rubrica de comentarii de pe youtube. Eu mai ascult hip-hop d-ăla vechi și bun, de casă și am văzut acolo un comentariu superb. Vi-l zic și vouă. Era un șlagăr de la Mafia și un băiat comenta așa: pe melodia asta mă duceam la pușcărie la mama, la Târgșor. Perfecțiune. Mi-a plăcut doar că nu era băiatu’ doamnei Elena Udrea, măcar ala vitreg, al lu’ Cocoș. Nu-l știți voi pe Cocoș, că sunteți tineri.

Revoluția tehnologică. Ăștia noi, tineretul, dacă îl trimiți acum douăjcinci de ani, se întoc plin de capace, mars în pula mea, după țigări, nu vorbi dacă n-ai nimic de spus. Asta s-a schimbat. Acum tot prostu-n drum are păreri. Păi, băi, nene, pe vremea lui Michelangelo, ăla din Renaștere, stăteai zece ani pe lângă maestru – ucenic, acolo. Și abia după aia deschideai și matale gura – maestre, aș avea și eu o idee. Acum, absolut orice imbecil are non-stop idei despre tot, deși nu știe nimic din nimic.