Securiștii. Îi știți. Nu îi știți. Dar tot ei vă conduc. Vi se pare că trăiți în democrație. Vi se pare. La noi nu se schimbă nimic, securism dinastic. O să vă conducă copiii copiilor copiilor securiștilor în veacul veacului. Așa le place vlahilor. Au furat, dar au și făcut. Au făcut un căcat, nu mai contează. Au făcut? Au făcut!

Mai aud că nu s-a schimbat nimic, de-aia am murit noi la Revoluție? Unu: stai liniștit, bre, că n-ai murit matale. Nu se poate spune că trăiești, fiind locuit de retoricele astea, dar n-ai murit. Doi: s-a schimbat. Avem Babașa, avem Gheboasă, avem Șoșoacă. Cum nu s-a schimbat? Aveam noi Babașa în prim-plan înainte? Că n-aveam Babașa. Și nu mai zic dacă erai transgender. Ce făceai matale ca transgender la Medgidia, în ’86? Lucrai la fabrica de ciment? Că nu te băga în serviciu. Stăteai transgender în dulap. Eu primul transgender l-am întâlnit acum doi ani. Până atunci n-am avut plăcerea și posibilitatea și îmi pare rău. Și cuvântul stres l-am auzit prima dată după anul 2000, încoace. Nu era lumea stresată înainte? Era stresată și înainte, dar nu se văita atât. Nici psihologi n-aveam. Trebuia să bem băuturi alcoolice. Nu era ușor. Nu, că s-a schimbat lumea, s-a schimbat…

Românii sunt, după cum știți, cei mai inteligenți oameni din lume. După bulgari. Se vede și la ce președinți și-au ales. Măi dragă. Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu? Dragă Stolo… Sunt perfect, doamnă, hă-hă. Mă uit cu atenție și îngrijorare. După o peroadă. Îi pui pe ăștia toți la un loc și nu iese de un om întreg. Nu mai spun că s-a trecut de la hă-hă-ul lui Băsescu la he-he-ul doamnei Viorica (fostă Rodica) la ăăăă-ul tovarășului general doctor plagiator Nicu Ăăăă. Ciucă. S-a schimbat lumea, de ce ziceți dumneavoastră că nu s-a schimbat?

E frumos că acum nu mai ai voie să-i spui prostului că e prost. Că așa funcționează capitalismul. Sunt buni și banii prostului. În plus, face gloată și nu știu dacă ați remarcat – gustul comun conduce lumea. Și gustul comun e un căcat pe pământ fiind aproximativ peste șapte miliarde proști făcuți grămadă.

Românii, cei mai deștepți oameni din lume, n-ați uitat au nevoie de trei lucruri în viață: n prost pe care să dea vina, un prost care să muncească în locul lui și un prost pe care să-l pupe în cur. Și e fericit după aceea. E fericit. Se duce la iarbă verde, stă în coloană la Comarnic, se uită la Singur Acasă, îi prezintă doamna Esca știrile, bună seara, România, bună seara, București. Îi zice doamna Neti cum o să îi meargă. Berbecului am auzit că îi merge foarte bine. Și taurului. Și peștelui. Am auzit că peștelui îi merge foarte bine peștelui. Oficial, 5% din economia României e dată de industria videochatului. Nu glumesc.

O cunoașteți pe Mariana-Cur-De-Fier? Nu o mai știți pe Mariana? Păcat. Era o curvă din Galați. O prostituată. O lucrătoare sexuală. Și Mariana a fost prima care la revoluția din 1989 a luat cuvântul în balconul revoluției gălățene. Și ce a zis Mariana? Futeți-vă, fetelor, futeți-vă, că e libertate! Sigur, s-au găsit niște securiști să-i taie microfonul zicând: Hai, fă, Mariano, ne facem de râs, e revoluție, ce dracu’. Dar fetele au ascultat de Mariana. Și uite că astăzi Galațiul este capitala mondială a videochatului. Felicitări! Nu se poate spune că n-au existat schimbări. Au existat. Sigur că strigătul disperat al Marianei Cur de Fier, frecventată de trei generații de gălățeni, și nimeni n-a avut ce să-i reproșeze, venea pe fondul decretului anti-avort cu toate nenorocirile aferente. Dar s-a schimbat lumea, pe alocuri, s-a mai schimbat.

Uite, de pildă, au apărut cuvinte noi în vocabularul impostorilor. Reziliență. Unde era reziliență înainte de anul 2015. N-am avut reziliență. Nu l-am văzut pe reziliență, vă spun. N-am auzit de el. Am trăit o viață de om, mă rog, viață, fără să aud vreodată de reziliență. Nu știam că există reziliență. Era ca intoleranța la gluten, era ca gender-fluidul. Nu știam că există pe lume. Vă dați seama că am trăit fără să știm de intoleranța la gluten? Epoca de piatră, direct! E greu să mai fii numit om când trăiești atâta vreme fără să știi că există și așa ceva pe lume. Rușine mare.

Schimbări-neschimbări, suntem deosebiți. Eu îi numesc pe români vlahi. Îmi place mie cuvântul valahie, rimează cu malahie și am impresia că asta a fost principala ocupație a locuitorilor carpato-danubiano-pontici din cele mai vechi timpuri până azi. Trădare și malahie. Prostie și malahie. Triș și malahie.

Nu e ușor. Nu e ușor să înțelegi lumea asta. Lumea de la vlahii nu poate fi înțeleasă de oricine, trebuie să ai valahía sub privire măcar un deceniu, altfel nu pricepi de ce e închis la non-stop, de ce vagonul patru e al șaptelea de la locomotivă, de ce analfabeții sunt doctori în științe, senatori, generali, viitori președinți, de ce derbedeii au mereu tribună, primind voturi și apreciere, de ce mediocritatea trece drept excelență, de ce excelența e obligată la exil, de ce forma de guvernare spontană a vlahilor este securistocrația interlopă, de ce aceia care nu știu în mod real nimic despre nimic reclamă că știu totul despre tot, de ce covrigarii trași de sfori de la pădure conduc mai mult de o roabă și, în general, de ce merge și așa deși nu poți să indici nici măcar un singur lucru care merge ceas pe mirificul teritoriu carpato-danubiano-pontic.

Să nu plecăm de la reziliență. Să mai stăm cu reziliență. Reziliență și ca și sunt semnele de limbaj odioase ale încadrării în turma vlahă, dar, deși gemeni ai imposturii, nu sunt la fel.

Reziliență e impostorul urban, ca și e de la țară, reziliență lucrează (mă rog) la corporație & e bugetar la vârf, are sinecură și secretară, ca și e bugetar de-al doilea. Slugărește și reziliență, slugărește și ca și, dar alte mofturi au stăpânii. Reziliență merge cu trotineta, ca și e la prima generație care s-a dat jos din căruță. Practic, ca și e nea Petrică Daea, reziliență e noua generație de tineri frumoși & liberi, romglezii. Reziliență e un popas în familia limbilor de lemn europene, ca și e geto-dac, are vată în urechi să nu-l tragă curentul, greieri în călcâie și un pic de noroi șic sub unghii, dacă nu copite.

Mie îmi place imnul. Îl știți? Toată lumea în picioare cu mâna la piept, cântați imnul. Știți? Știți – era să zic eu o prostie.
Imnul îmi place mie: Deșteaptă-te române! Și românul ce face, se deșteaptă? Nu se mai deșteaptă, că el e deja cel mai deștept om din lume. După bulgari.

Măi oameni buni, noi trăim în subsolul piramidei trebuințelor, dar o ardem ideologic. Măi, mânca-v-ar Montesquieu spiritul legilor, vedeți că v-a rămas niște țară în comuna primitivă și în evul mediu timpuriu, elitele ar trece maxim în clasa a șasea în orice sistem de învățământ care n-ar fi un simplu act de dresaj, până la Europa e departe și drumul trece prin Chitila, luați-o mai ușor, așa, că hei-rup-ul te întoarce de unde ai plecat, ca pe hopa-mitică. Suntem, cum zicea un domn la emisiunea D-alea lu’ Mitică, mai demult, vai de mămica noastră care plânge pe drum. Vai de mămica noastră care plânge pe drum.