Și uite iar mă prinde ora șapte privind pe geamul înnegrit de vreme

Mă prinde cu gândul din nou la tine, la noi

De fapt, mă prinde cu gândul la ce-am fi fost noi după cearta aia

Sau cum ar fi fost dacă nu ne vedeam seara aia, pe la șapte.

Mă gândesc seară de seară la a noastră ultimă întâlnire

La frumosul apus de vară ce ne-a bucurat ochii plini de lacrimi

La ultimele tale cuvinte ce mi-au rănit inima

Și mai ales la chipul tău pătat de lacrimi reci.

,,Chiar așa de rău te-a durut?” mă-ntreabă lumea

,,Ce să mă doară?” le răspund eu c-un surâs pe buzele mele crăpate

C-aștept seară de seară, la poarta veche, ca tu să vii?

Să ne mai vedem măcar o dată

Seara, pe la șapte…