Avem mințile bolnave
în moduri diferite
eu și tu
crinul cîmpului și pasărea cerului
convergente doar la orizont.
zenitul in Perseu
provocați să
ne luptăm cu creatori de pietre.
lasă legile în seama cui
le cunoaște furia.
noi știm graiul
dar nu vom mînca niciodată
din aceeași pîine.
grîul nostru nu încolțește
grîul nostru nu se macină
și orice pas întors spre lanuri
e o fugă din deșert.
nu confunda casta cu destinul
cînd de cele mai multe ori
alegi doar grîul fiert.