Take nu a pierdut niciodată vreun minut de somn gândindu-se dacă există Dumnezeu, dragoste adevărată sau viaţă după moarte. A presupus că există toate trei, drept care a agăţat o iconiţă de oglinda retrovizoare, s-a ȋnsurat la douăşcinci de ani şi a tras câte un Cristos a ȋnviat cu emoţie până la lacrimi ȋn fiecare an ȋn noaptea de Paşte. Netulburat de ȋntrebări existenţiale, Take dormea lemn ȋn fiecare noapte, mai puţin atunci când ȋl mânau foamea şi nesaţul să mănânce la cină şapte-opt sarmale cu mămăligă şi smântână, udate cu o sticlă de vin de buturugă de la naşu’.

Take a devenit filosof când a văzut-o prima oară pe domnişoara Vera. Domnişoara Vera, după părerea sinceră a lui Take, avea chip, forme şi un zâmbet care demonstrau fără doar şi poate că exista un Creator divin, că respectivul Creator se pricepea al naibii de bine la ce crea şi că, cel puţin cu douăşpatru de ani ȋnainte, când o crease pe domnişoara Vera, era viu, plin de idei bune şi pus pe fapte mari. Pe de altă parte, se ȋntreba Take, ce fel de bărbat era şi Dumnezeu ăsta, să facă aşa minune şi, ȋn loc s-o ţină doar pentru el, pe un şezlong prin grădina raiului pe undeva, să se apuce s-o arate ȋn toată splendoarea ei la alţii.

Dragostea adevărată a ȋnceput şi ea să-i dea insomnii. Putea oare s-o iubească pe domnişoara Vera, care nu făcuse ȋn viaţa ei o sarma şi care mânca numai sushi şi bazaconii din alea de nici nu puteai să le zici pe nume? Şi cu Angela, lumina vieţii lui, ȋngerul bucatelor tradiţionale din carne de porc, cum rămânea?

Take a ȋncercat să dezlege aceste mistere, precum şi altele, mai concrete, ducând-o pe domnişoara Vera un week-end la mare, unde, din nefericire pentru el şi pentru filosofie, a lăsat salariul pe o lună şi banii puşi de-o parte pentru roţile de iarnă, fără să se poată apropia măcar de vreo concluzie.

Viaţa de filosof a lui Take s-a ȋncheiat subit, când l-a pus Angela să repare streaşina şi a tras scara de sub el. Angela nu le avea nici cu lacrimile, nici cu lamentaţiile, nici cu ȋntrebările filosofice. I-ar fi plăcut să-i vadă faţa lui Take când i-ar fi spus că domnişoara Vera avea treişpatru bătuţi pe muchie, iubea pre mulţi, dar niciodată prea mult şi era mai plină de silicon decât rosturile din jurul căzii de la baie, dar Angela nu era genul de femeie care să-şi piardă timpul cerând sau dând explicaţii.

Take nu a aflat niciodată dacă există Dumnezeu şi dragoste adevărată, dar măcar ȋn ziua ȋn care şi-a frânt gâtul căzând de pe scară s-a lămurit ce şi cum cu viaţa de apoi.