Se-așterne noaptea-n peisajul meu,
Parfumul meu te ispitește rău,
Adulmeci îmbătat arome dulci,
Pe pieptu-mi dezgolit capul ți-l culci;
Și adormim ușor în vis de-amor,
Deja iubite scump îmi este dor
Să-ți văd albastrul ochilor zglobii!
Dar dorul mi-l alini, căci în vis vii!
M-acaparezi pornind dans senzual,
Tu mă conduci, iar eu dusă de val
Ți-absorb privirea-ți foc hipnotizantă
Ce m-a făcut să mă cutremur toată.
Ochii-mi închid și-ți pot simți iubirea,
Inimii-mi sclavă i-a căzut simțirea,
Căci palma-ți tandru explorează trupu-mi
Pe gât, pe spate, mijloc, pulpe;lacomi
Ne răsucim, mișcări în eleganță,
Eu pieptul ți-l palpez și nu-mi faci față.
Tragem de noi căci nu ne mai ajungem,
Nebuni, setoși și disperați ne-atingem.
Și lupta de romanță se pornește,
Eu fug, tu vii, tu fugi, eu vin hoțește,
Dar fuga dor puternic ne-o sfârșește,
Inima ta inima-mi o dorește.
În brațele-ți mă unduiesc șerpoaică
Și te absorb cu ochii de tigroaică,
Piciorul rămas gol îți e ispită,
Mi-l urmărești, privirea ți-o îmbată.
… În dans pornim, tu ferm, eu elegantă.
Dansează două suflete tango
Pe-o scenă de culoare indigo…
Mă-ntreabă soarta cum de ne-am găsit,
Eu îi răspund: „Soartă, l-am ispitit!”