Ilie era subțire și purta cioc. Adolescenții își dădeau coate și ziceau: ce cringe e ăsta, frate! Fetele însă îl plăceau pentru că îl găseau fragil și inofensiv. Și mai avea și ochii albaștri.

Ilie trăise cu o femeie, făcuse doi copii, două fetițe gemene, de care acum îi era foarte dor, căci inima lui Ilie luase deja decizia. Nu mai putea să mintă. Trebuia să fie ceea ce era: voia să își trăiască restul vieții ca homosexual.

Se îndrăgostise de un actor, care era pe scenă într-un travesti superb. Era un homosexual bine-cunoscut.

Dar înainte de a lua decizia, căci o asemenea decizie era definitivă, Ilie vru un moment singur cu Dumnezeu, să aibă o vorbă. Se nimeri că tocmai atunci era Paștele. Putea să fie singur cu Dumnezeu în curtea bisericii Sfântul Dumitru-Poștă, în centru.

Își lăsă femeia, pe care nu o luase niciodată cu acte și cele două fetițe gemene, în casa din Rahova, de pe Antiaeriană.

• Lili, eu mă duc până la biserică, aprind o lumânare, aduc lumină la copii.
• Du-te, Ilie.

Lili simțea că nu era tocmai în apele lui, dar o pusese pe seama faptului că împlinise patruzeci de ani acum o lună și reușea tot mai greu să-și împlinească obligațiile bărbătești. O fi și el necăjit. Plus că începea să și chelească.

Ilie merse la slujbă. Stătu în curte. O fetiță cam de patru ani, nu mai mare decât fetițele lui sări în brațele tatălui și îi spuse mândră:

• Tati, tati, am făcut treaba mare!

Tatăl îi spuse, cu grijă, să vorbească mai încet. Ilie zâmbi. Plecă spre casă cu un taxi. Reuși să nu stingă lumânarea. Avea una din acelea care străluceau la adăpostul unui mic acoperiș de tablă. Șoferul își vedea de ale lui. Mai exact vorbea la telefon cu un prieten, pesemne.
– Hai, Paște fericite, dă-te dracu’. Doamne ajută și ție.

Închise și zise:

• Stă bine domnul cu lumina în spate?
• Bine, confirmă Ilie.

Bătea înspre orele două ale dimineții când Ilie intră în casă. Femeia și fetele dormeau. Stinse cu băgare de seamă lumânarea. Luă cu el un singur obiect, pe care îl pregătise din ajun. O tigaie. Îi plăcea să gătească.

Lua tigaia, nu spuse nimic, nu se duse să-și sărute fetele pe frunte, nu se duse să-și îmbrățișeze femeia, nimic din toate acestea. Luă tigaia la subraț și ieși în noapte. Taximetristul fuma o țigară în fața porții.

• V-ați întors, șefu’? Unde mergem acuma?
• Du-mă până la Cișmigiu.Vreau să mă plimb un pic în noaptea asta.
• Și cu tigaia ce facem, șefu’?
• N-ai tu treabă, zise Ilie, aproape fără să gândească.

La Cișmigiu, Ilie coborî și o luă încet spre Cotroceni. Orașul era animat, era destul de frig și nu mai venea primăvara.

• Trebuie să îmi găsesc un hotel unde să dorm în noaptea asta și de mâine sau de marți, de când or începe ăștia lucrul, să-mi găsesc o garsonieră, se gândi Ilie. Ce o face acum Calvin, se mai gândi actorul.

Calvin, actorul, stătea prăbușit într-un fotoliu și inhala gaz ilariant. Era singur, deprimat și se gândea că ar trebui să plece la mare, mâine, cu  primul tren, să meargă în Mangalia, de acolo să ia un taxi până în Vama Veche, să stea cu picioarele în nisip, să fumeze un cui și să bea un pahar de vin. Gazul îi dădea în același timp panică și somn.

Noaptea era tot mai adâncă. Ilie continua să meargă cu tigaia la subțiori fără să știe nici el unde. Chiar era frig și primăvara nu mai venea.