Dacă dai la o parte
obsesia pentru imagine
pentru relații publice
pentru selfie și belfie
și trândăvie și mâncare și obiecte
pasiunea mea sunt călătoriile în Dubai
și acidul în bot, nu suport îmbătrânirea, of

dacă dai la o parte perdeaua
de fum în care toți par și nimeni nu e
toți mestecă aceleași cuvinte
aceleași idei, toți pozează
dacă treci dincolo de impostură
dacă treci dincolo de agit-prop
dacă vezi dincolo de lumea aceasta
de agenți de vânzări ai nimicului cu mult moț

ce rămâne, cine rămâne
din secolul XXI
căci toți se vaită
femei care urlă că au fost
violate acum cincisprezece ani
fără să poată aduce vreo probă
n-au fost atunci la miliție,
că era departe
și n-aveau dosar cu șină
și statul oricum nu face nimic
dărâmați-l în pula mea dacă nu face nimic
pe ei, pe ei, pe morții lor
toți sunt vinovați până la proba contrarie
importantă e viralizarea, scoate pisica la produs
pentru like-uri, să simți că ai scop în viață

bărbați care strigă că au fost trași de urechi
agresați de un unchi din Lehliu-Gară
acum douăzeci de ani
adolescenți care vor să se identifice
cu un cățel sau cu un cățel de usturoi
și nu-i lasă părinții, bunicii, o mătușă din Tecuci
societatea în ansamblu și Ion Iliescu
plus moștenirea lui Ginghis Han și Iisus Hristos

dărâmați statuile, ardeți tablourile
dezgropați marii clasici sau măcar
pișați-vă pe mormintele lor, lăsați o urmă

dacă dai la o parte gargara
corectitudinea politică deviată
ce rămâne, cine rămâne întreg
din secolul XXI?

unde sunt oamenii în stare să îndure
viața cu toată greutatea ei adevărată
mă identific, iată, cu vorbele lui Tony Soprano, mafiotul
dintr-un film de televiziune vechi de un sfert de secol
ce s-a întâmplat cu Gary Cooper, tipul tăcut
rezistent, care trecea prin existență
fără să urle că e insuportabil să ai bătături la degetul mic
să se facă, tovarăși, ceva, așa nu se mai poate!

o bunică de-a mea a dormit în tarabă, în piețe
nopți întregi, să-și țină băiatul la facultate
cealaltă bunică a muncit zece ore pe zi
vreme de optzeci de ani
și nu s-a plâns nici măcar o singură dată
că urâtă e viața asta și de ce ne-a fost dat să o trăim
peste tot traume, depresii, stres, înțeleg
îmi duc și eu crucea, ca toți muritorii
de treizeci de ani dorm sub un tablou cu Cobain
și pușca mă așteaptă, cum îl aștepta și pe Hemingway
dar a dracului pielea aia pe mine dacă o să vedeți
din ochii mei vreo lacrimă și îmi știu pronumele
sunt vechi, scoateți piatra, atenție, începe lapidarea