Am ascultat și eu muzica sferelor. Știu că există, nu e doar un mit vechi de mii de ani. Există și chemarea. Fiecare aude altceva, iar cei înțelepți urmează chemarea.

Trecusem de șapte ani și eram înțelept. Trăiam pe atunci într-un mic oraș de la marginea unei păduri. Vechea lume se prăbușise, dictatorul fusese ucis, umplut cu un sac de gloanțe, venise libertatea și tot nu era bine, ba parcă era chiar mai rău, sau cel puțin așa li se părea oamenilor mari, care nu erau obișnuiți să ducă pe umeri haina grea a libertății.

Treceam în fiecare zi pe drumul meu către școală pe lângă un chioșc de ziare. Ziarele existau. Nu dispăruseră, așadar și libertatea exista. Nici ea nu dispăruse. De acolo am auzit chemarea, am urmat-o, am luat o gazetă anume și pe prima pagină era un fragment care m-a vrăjit, m-a uluit, m-a făcut să mă îndrăgostesc pe loc și să-mi accept destinul: aveam să fiu ziarist și aveam să scriu ca omul acela.