Trandafirii îi învăluie cadavrul –
Un cavou de marmură și ochi întunecați,
Plecați de pe această lume,
Dureri amare și scrisori arse,
Împotmolire în timp și spațiu, între note străine –
Și pianul se aude cu sunete moarte,
Într-un viu ecou de marmură pictată cu sânge;
Serenada vieții și a morții, valsul contradicțiilor și paradoxurilor,
Se împreunează și înrădăcinează în ele
Esență umanității;
Noi, simple umbre trecătoare pe scena vieții,
În final morți precum cadavrul învăluit în trandafiri,
Pereți pictați cu imagini ale sufletului
Și ochi căscați spre abis –
Totul, între iluzie și realitate,
Pierdut, pe vecie, în păcate adunate…