Un kilogram de vinete

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

N-am chemat-o pe Edith din plictiseală, chiar simțeam nevoia să vorbesc cu cineva.

I-am spus că n-am nevoie de nimic, ea s-a cărat cu tava de prăjituri. Zahăr de cocos, nu-i nimic, e weekend. Edith reciclează borcane, are mereu câte-o sacoșă de rafie prin geantă, se duce la magazine Zero Waste, se declară non-judgemental, vegetariană, dezvoltă constant o repulsie față de lama de ras și se dă cu deodorant natural. Vara pute, dar vara ne întâlnim prea puțin. Sunt mereu plecată.

Îi place să meargă singură la cinema și să-și asculte prietenii. Nu e măritată și nu are copii. A ieșit de vreo zece ani dintr-o relație toxică și de-atunci nici ea nu știe dacă-și mai dorește sau nu pe cineva alături. Ar vrea, dar să nu facă sex din prima, n-ar vrea, și totuși o întristează faptul că oamenii din ziua de azi nu mai au contact vizual fiindcă stau mereu cu nasul în telefon.

-Ți s-a întâmplat vreodată să trimiți din greșeală ceva pe telefon? am întrebat-o după ce și-a găsit locul în garsoniera mea îngrămădită.

Edith stă întotdeauna pe scaunul dintre frigider și masă, bea cafeaua fără zahăr și se sprijină de perete, cu un picior sub cur. Își tunde singură bretonul și nu-i pasă dacă uneori îi iese strâmb. Din punctul ăsta de vedere, între ea și fii-mea nu-i nicio diferență.

-Să trimit ce anume?

-Nu știu, o poză, de exemplu.

-Ce-ai făcut, Sima?

-Sima! Gizăs, Edith, parcă am fi din nou în liceu.

-Iartă-mă. Am crezut că ți-ai schimbat numele după divorț.

-Am glumit, fată, nu m-am supărat. Dar de data asta chiar am făcut ceva nasol.

-Și-atunci de ce râzi?

-Pentru că nu-mi vine să cred cât sunt de proastă. Avem un grup de părinți pe WhatsApp. Care bâzâie încontinuu, eu n-am văzut așa ceva. Pe cine puii mei interesează că băiețelul tău e supărat că n-a fost și el selectat de doamna învățătoare să meargă pe stadion?

-I-au luat după medii, parcă așa citisem.

-Exact, dar nu asta e problema. Problema e că, deși l-am dat pe mute, el tot apare primul pe listă acolo pe WhatsApp, pentru că oamenii ăia scriu pur și simplu încontinuu.

-Cel mai probabil asta se întâmplă pentru că-și fac tot felul de griji.

-Își fac o pulă, Edith, mă scuzi. N-au viață. Își varsă frustrările pe grup. Dacă ieșeam de-acolo de la început, n-ar mai fi fost tot scandalul ăsta.

-Despre ce scandal vorbești?

-Despre asta vorbesc, și i-am arătat poza.

-Sima! Fața lui Edith devenise miez de pepene roșu.

-Am trimis-o din greșeală pe grupul de părinți. Îți dai seama că era de fapt pentru Ionuț.

-Nu știam că mai vorbești cu el. Ai încredere în el? Nu ți-e teamă că ar putea ajunge unde nu trebuie?

-Deja a ajuns unde nu trebuie!

-N-ai șters-o din conversație?

-Evident că am șters-o! Doar că, de disperare, am șters-o doar pentru mine. Și dacă o ștergi doar pentru tine, nu mai poți să o ștergi și pentru ceilalți!

-Doamne Dumnezeule, și ce-ai făcut?

-Ce căcat să fac? Am ieșit de pe grup! Oficial sunt de-o seamă cu fii-mea.

-Nu știu, poate că exagerezi un pic…

-M-a sunat directoarea, ce crezi? S-au scandalizat toți părinții, vor să facă ședință luni.

-Și ce faci?

-Nu mă duc. Nu ești de acord cu asta.

Edith își agită mâinile. Din liceu îmi plăcea să-i suflu în față fumul de țigară. Ea nu zicea niciodată nimic, dar avea obiceiul ăsta prost să-mi povestească despre cum s-au lăsat alte persoane de fumat. S-a potolit când mi-a dat odată, de ziua mea, cartea lui Allen Carr și-am aruncat-o pe geam.

-Scuze, dar nu pot să fiu de acord. Mi se pare că nu ai fi un bun exemplu pentru copilul tău. E vorba de a-ți asuma lucruri, de a înțelege că…

-Că ce, Edith? Vorbești din cărți. Fii-mea n-are nicio treabă cu asta.

-Nu, dar poate luni, când o să meargă la școală, ceilalți copii or s-o tachineze.

-Așa, și? Crezi că nu e în stare să se apere? Crezi că eu am crescut-o să fie tălâmbă ca tine? Iartă-mă, n-am vrut să spun asta. Oricum, n-o să meargă luni la școală.

-Cum să lipsească de la școală?

-Gizăs, Edith, parcă ai fi tata. Cum să lipsească de la școală? Fără să fie bolnavă? Doamne, tragedie, lipsește copilul de la școală.

-Mai încet, poate…

-Nu-i acasă, nu te-ai prins? Mor cu ăștia ca voi, Edith. O să muriți cu moralitatea voastră de gât, voi ăștia care nu judecați pe nimeni, sanchi. Nu merge copilul la școală, care e problema? Mi-a scăpat o poză cu mine în pizda goală pe WhatsApp, care e problema?

-Vorbește mai încet.

-Că ce? Că ne aud vecinii? Vai, cum o să iasă micuța Edith din apartamentul acesta vicios? Nu interesează pe nimeni, pisi. Toată lumea stă cum zici tu, cu nasu’ în telefon, de-aia avem căcatu’ ăsta de grup pentru părinți, unde se-agită toate proastele cum să se îmbrace copilul în excursie. Și ce crezi? Au mai făcut un grup, pentru cadourile învățătoarei. Tot ele l-au făcut, astea care s-au crizat că a venit fii-mea cu o șuviță blondă la școală. Vai, miss, cum permiteți unei eleve de opt ani să vină în clasă vopsită? Și i-au scăzut nota la purtare copilului. Dar când fii-mea a primit o minge în nas de la o colegă, ăleia nu i-a mai scăzut nota la purtare, că a fost din greșeală. Din greșeală am ajuns și la urgențe, din greșeală, n-aveam ce face. Dă-le dracu’ de proaste, că dacă le vezi cum arată, zici că au 60 de ani. Fii-mea e mai aranjată ca ele.

-Nu toți oamenii sunt ca tine, Sima, poate că au un job mai solicitant sau poate că au și ele problemele lor acasă…

-Cine nu are probleme, Edith? Iar încerci să le iei apărarea la toți? Mă exasperezi. Crezi că te-am chemat aici fiindcă eu nu reușeam să le găsesc scuze?

-Nu știu de ce m-ai chemat, sincer. Eu încerc să-ți spun că nu toate mamele gândesc așa ca tine…

-Știi tu, că ești tu mamă. Iartă-mă. Poate ele nu gândesc la fel, dar bărbații lor da. Vrei să-ți arăt ce-am primit de la ei?

-Ce?

-Un kilogram de vinete.

-Nu înțeleg.

-Vinete, Edith. N-ai primit în viața ta emoticoane d-alea cu vânătă?

-Ba da… roșise Edith. Doamne, chiar seamănă… Încerca să își ascundă zâmbetul de vegetariană în gulerul puloverului.

Oricât ar fi fost de enervantă, o iubeam pe Edith pentru că își păstrase înăuntrul corpului ei de vază cu flori ceva ce eu pierdusem demult. O rușine dulce ca un șoricel de pluș, care o ferea de suferință așa cum un pled de bumbac apără un nou-născut. Edith se și uita la lucrurile din jur asemeni unui bebeluș. Fiecare persoană era pentru ea o steluță dintr-un carusel luminos, care se învârtea deasupra pătuțului său pe muzica lui Mozart. Nu știu de ce era în continuare prietena mea, dar unul dintre motive ar putea fi că nu i-am spus niciodată cum s-a îmbătat într-o excursie atât de tare, încât a stat toată noaptea agățată de gâtul fostului meu soț, șoptindu-i că e îndrăgostită de el, că îl iubește încă din liceu, că e cel mai frumos bărbat din lume și că ea, Edith, ar fi în stare chiar să mănânce carne pentru el. Soțul meu, pe-atunci mai eram căsătoriți, a ținut-o să nu cadă în Dunăre de beată ce era, iar eu i-am ținut părul și am lăsat-o să vomite în poala lui. Edith nu mai ține minte nimic, a fost primul și singurul blackout din viața ei. M-am certat rău de tot cu soțul, mi-a zis că eu am îmbătat-o pe Edith doar ca să văd cum reacționează el la avansurile ei, iar eu i-am spus că știu deja de ceva timp că mă înșală. Bănuiam doar, însă eram curioasă ce zice. A mărturisit că era vorba de o colegă de la serviciu și am divorțat.

Nu i-am spus nimic lui Edith despre ce s-a întâmplat în seara aia. Nici măcar nu am fost supărată pe ea. Oricât de mult l-ar fi iubit pe fostul meu soț, n-ar fi fost în stare să-mi facă vreun rău. Așa e Edith, întotdeauna se gândește mai întâi la ceilalți.

-Îmi pare rău că ai intrat în necazul ăsta, Sima. Ce ai de gând să faci mai departe?

-Cre’ c-o mut pe fii-mea la altă școală.

-Sigur există o altă soluție… nu știu, mi se pare că te complici.

-Nu mă duc la ședință, Edith.

-Vrei să mă duc eu în locul tău?

-Nu, că tu le ceri iertare.

-Cum vrei tu.

-Ai putea să vii pe-aici să stai cu fii-mea zilele astea? Cât rezolv eu cu actele.

-Sigur că da. Ionuț… ?

-Ne-am despărțit. L-am sunat să-i povestesc ce mi s-a întâmplat și a început să râdă ca prostu’, după care m-a rugat să-i trimit și lui poza.

-Să-ți trimită și el o vânătă.

-Bravo, ești deșteaptă.

De fiecare dată când o lăuda cineva, chiar și în glumă, Edith își acoperea degetele cu mânecile puloverului și zâmbea.

-Te-am chemat doar pentru că simțeam nevoia să vorbesc cu tine.

-Știu.

Un soare timid își făcuse loc printre norii de beton și termopane, ajungând, pentru prima dată în ziua aia, în garsoniera mea îngrămădită. Adusese cu el miros de vinete coapte. Orice s-ar spune, era o toamnă frumoasă.

 

Cristina Țane

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: