Un cetățean cu o splendidă căciulă de miel intră în scara blocului. E nenea Ursu. A venit de la țară și duce în brațe câteva sacoșe cu alimente, inclusiv o găină recent sacrificată. Un băiat în vârstă de vreo șase ani îi ține ușa. El e Ursulețul. Duce și el o sacoșă plină cu produse. E anul 1989, cu puțin înainte de revoluție.

• Ursulețule, ții bine ușa asta – sau ce faci?! Ia uită-te, vine maică-ta aia sau ce face? O fi încuiat bine portbagajul ăla?
• Cred că vine, dar nu se vede prea bine, că se face întuneric afară!
• Bine, tati, hai noi înainte. Ține-te după mine.
• Nenea Ursu, nenea Ursu, îl lăsați pe Ursulețu pe afară să ne batem?

 

Nenea Ursu e oprește pe scară cu sacoșele în brațe. E intrigat de neobișnuita doleanță a copiilor.

 

• Ce să faceți, mă?!
• Să ne batem, nenea Ursu! Să ne luptăm cu Ursulețul!, răspund în cor copiii. Sunt trei băieți și o fată băiețoasă, tunsă tot în stilul indimenticabilul stil “castron”.
• Cum să vă bateți, mă? De ce să vă bateți?
• Ca să creștem puternici, nenea Ursu! Ca să fim bine pregătiți pentru viață!
  -Asta faci, mă, tu cu ăștia? Vă bateți? Păi, e frumos?!, răspunde nenea Ursu privindu-l mustrător pe Ursulețul.

 

Doar că Ursulețul nu prinde ironia, face ochii mari și răspunde și el – foarte fericit:
– Da, e frumos să ne batem!
– Ne încleștăm forțele, nenea Ursu, vedem care e mai puternic!, insistă copiii.

Nenea Ursu îi ignoră și vorbește în continuare doar cu Ursulețul:
– Zi, mă, vrei să mai ieși pe scară?
– Da, vreau!, răspunde Ursulețul și ochii săi mici și negri strălucesc.
– Bine, mă, dar să vă bateți frumos, să nu aud că v-ați spart căpățâna sau ceva. Și să nu ieșiți din scara blocului, că de-acuma e iarnă și vă îngheață urechile! Și jar mâncați dacă vă prind!
– Nu ieșim, nu ieșim! Mulțumim, nenea Ursu! Hai, Ursulețule, vino mai repede să ne batem!

Nenea Ursu și Ursulețul urcă scările până la etajul doi. Chiar când ei ajung în apartamentul lor mic, tip vagon de tren, intră pe ușa de parter și Tanti Ursu.

Și iar se aude corul copiilor:
– Sărut-mâna, tanti Ursu! L-am văzut și pe nenea Ursu, era cu Ursulețul. I-a dat voie să vină la noi.

 

Tanti Ursu are și ea o sacoșă mare, de abia i se vede capul:
– Săru-mâna, mă, copii! Așa a zis nenea? Lasă că mai vedem noi acasă!
-Haideți, tanti Ursu, haideți, tanti Ursu, lăsați-l pe Ursulețul!

Tanti dă din cap că se va gândi, urcă scările, iar pe ele coboară în viteză maximă însuși Ursulețul.

• M-a lăsat tata, m-a lăsat tata!

Neputincioasă în fața acestui argument, tanti Ursu strigă în urma lui:
– Să aveți grijă, măi! Să nu ieșiți din scară. Să stați liniștiți, măi!

 

Corul copiilor se aude din nou:
– Nu ieșim, tanti! Cum să ieșim noi?

Aterizat la parter după vijelioasa descindere pe scări, Ursulețul anunță triumfător:
– Am și venit!

Un copil destul de dolofan îl abordează cu pumnii ridicați:
– Hai, Ursulețule, să ne batem! Ești pregătit?
– Sunt pregătit!

Cei doi iau o veritabilă poziție de luptă și încep să se ia la trântă. Deodată se stinge lumina.

– S-a luat lumina!, anunță rivalul Ursulețului.
– E de la ei, confirmă Ursulețul.
– Ai avut noroc, Ursulețule! Te snopeam!
– E, mă, snopeai…
– Așa e, Ursulețule! Era în avantaj, degeaba zici tu…
– E, era…
– Nu fi supărat, Ursulețule! Hai că ne mai batem și mâine.

 

Copiii pleacă fiecare spre apartamentul lui. Urcă scările ținându-se unul de altul în șir indian. Primul se ține cu mâna de balustradă. E Corbu, un băiat de la etajul patru. Corbu e un pic mai mare decât restul, aproape un flăcăiandru. Când se întoarce spre ceilalți dinții îi sclipesc în întuneric. Ursulețul intră în casă. Un apartament tipic de bloc în regimul comunist în anii 1980. Tanti Ursu trebăluiește prin bucătărie, pune masa.

– Ursule, unde îmi ești? Ursule? Ursule?! Hai, măi, că se răcește mămăliga! Uite, a venit și Ursulețul! Du-te să te speli pe mâini, Ursulețule!

Nenea Ursu e în baie. Ursulețul forțează ușa, ca să se spele pe mâini, cum i se indicase. Nenea Ursu strigă:

– Ho, ho, că vin acuma! Stai, mă, Ursulețule să-și termine și tac-tu nevoia.

Din bucătărie, tot mai iritată, Tanti Ursu dă glas acestei retorice:
-Măi, urșilor, voi n-auziți că se răcește mămăliga?!

Și uite așa au trecut câteva zile și în apartamentul soților Ursu rulează imagini de la revoluție, cu Dinescu și Caramitru care anunță că dictatorul a fugit și românii au învins. Revoluția a reușit! Ursulețul își ia pușca de jucărie și iese chiuind pe scara blocului strigând:

• Pac, pac, Ceaușescu ești mort!

 

Tanti Ursu aleargă după el cu scări. E în capot de casă. Îl prinde și-l trage de urechi înapoi în casă:

• Mă, ce ți-am zis eu ție?! Ce ți-am zis eu ție că nu ai voie să spui numele tovarășului Ceaușescu?! Ți-am zis sau nu ți-am zis?!

 

Ursulețul se apară cum poate de muștruluiala maică-sii și exclamă un sfâșietor:
– Au, mă doare!

Și uite așa au trecut anii. Pe perete se vede un calendar. E deja 2001. Același apartament: apartamentul e mobilat în linii mari la fel ca în anii 1980. Pe ușă intră tot nenea Ursu, îmbrăcat ponosit și plin de plase cu produse aduse de la țară.

 

• Ursulică, unde îmi ești?
• Hai, mă, tată, mă! De câte ori ți-am zis să nu-mi mai zici așa! Sau îmi zici Ursu, ca toată lumea, sau îmi zici pe nume. Ai uitat că am și eu un nume? Mama mi l-a dat, nu? Mă cheamă Sorin!
• Bine, mă, Sorine, dacă mă-ta ți l-a dat, Dumnezeu s-o ierte. Eu nu ți-oi fi dat nimic. Te pomenești că apartamentul ăsta o fi picat din cer?!
• Hai, mă, tată, mă!
• Am înțeles: nu mai ești nici Ursulețul, nici Ursulică, acuma ești Ursu, ca mine!
• Păi, da!
• Mă, da’, ce miroase, mă, așa aicea? Că ăsta nu e miros de țigară!
• Stai, mă, tată, și tu jos.

 

Nenea Ursu, ascultând porunca fiului, se așază pe un fotoliu vechi, cam rupt. Lasă plasele lângă fotoliu. Fiul spune direct ce are pe suflet:
– E iarbă, mă, tată!
– Ce e, mă?!
– Iarbă, marijuana.
– Drogul marijuana?! La mine în casă?!
– Stai un pic, mă, tată. Acuma tu stai la Siliștea. Eu stau în casa asta.
– Deocamdată!

 

Nenea Ursu se ridică de pe fotoliu, ca și cum l-ar împinge un arc, mâinile i se prăbușesc, arată învins:

– Și zi, așa. Asta faci tu, Sorinele, toată ziua, în loc să-ți cauți de muncă?! La facultate nu te-ai dus! De armată ți-am făcut scutire medicală! Și tu fumezi drogul marijuana la mine-n casă?!
-Stai, mă, tată, stai jos acolo odată. Și ascultă-mă. Tu ai băut toată viața ta, ai băut sau n-ai băut?
-Am băut! Și mai beau și acuma! Și ce dacă beau? Ce treabă are băutura mea cu drogul marijuana?
-Păi aia e, mă, tată. Că și alcoolul e tot un drog!
– E pe dracu!
– Cel mai rău dintre droguri! Nici nu se compară cu marijuana, care te relaxează.
– Da’ ce te strează, mă, pe tine așa tare de trebuie să te relaxezi, a?!
– Face bine la sănătate! E foarte bună și pentru fericirea omului în general.
– Cine îți bagă, mă, prostiile astea în cap? Corbu’ de la patru?! Nenorocitu’ ăla?! Că a fost, vezi Doamne, la muncă în Olanda?! Cine știe cu ce boli s-o fi întors de pe acolo! O avea și SIDA!
-Măi, tată, tu te auzi?! Ce SIDA?! Corbu’ a lucrat într-o fabrică de pui. Omora puii care îi veneau pe bandă rulantă. Le băga așa un cuțit pe gât și le tăia beregata. Apoi îi punea cu cracii-n sus, să se scurgă sângele ca lumea din ei. Nu a rezistat acolo. L-a luat cu capul, normal. Și a descoperit că iarba îl ajută. A băgat un cui.
– Ce a făcut, mă?!
– A băgat un cui. Așa se zice. Un joint. O țigară, mă, tată!
– Știam eu că nenorocitul ăsta e! Îl dau pe mâna miliției!
– Mă, tată, te liniștești sau nu te liniștești? E bună, nu înțelegi? Iarba e foarte bună. Nu vrei să tragi două fumuri cu mine să vezi ce zic? O să vezi că te face fericit.
– Mă, tu te-ai tâmpit de tot?! Bine că nu mai trăiește săraca maică-ta să mi te vadă cum ai ajuns!

Fiul aprinde totuși un cui, îi dă și tatălui:
-Ia, tată, ia și tu, și zi-mi dacă nu ți-o face bine.

Cei doi stau pe covor. Nenea Ursu se leagănă ca un copil mic, și-a desfăcut cureaua și râde cu lacrimi. Fiul îi întinde țigara să mai fumeze. Pe fundal se aude muzică hip-hop ultra-nișată: trupa Getto Dacii din Tecuci. Ursul cel tânăr dă din cap în timp ce îi ascultă pe Piele și Os cu albumul Marea Scofală. Nenea Ursu dă și el din cap și mormăie.

– Ia, tată, ia fericire!

 

Și uite așa au mai trecut douăzeci de ani. Ursul cel tânăr se întoarce acasă. Nu mai e, de fapt, nici el chiar atât de tânăr. Fumează o țigară de marijuana, o vedem după fumul pe care îl scoate. Duce în cârcă un fel de echipament muzical. Lucrează în industria muzicală, așadar, bravo lui, și-a urmat visele.

 

Ajunge în fața blocului și vede o mulțime de gură-cască. Aruncă țigara. E clar anul 2021. Unii poartă mască, alții poartă masca pe bărbie. Unii, ca el, nu o poartă deloc. Ursul cel tânăr se ridică pe vârfuri să vadă ce s-a întâmplat. Nu reușește să se dumirească, așa că aruncă în aer o întrebare:

– Nu vă supărați, ce s-a întâmplat aicea?

Întrebarea nimerește în plin un bărbat între vârste, care are o sacoșă în mână. E foarte probabil, de fapt, să fie un leat cu Ursul cel tânăr. Cetățeanul are o burtică de cirotic și o față care bate înspre culoarea maro. Cu plasa aia legată de degete pare că abia a evadat din anul 1989, pare că tocmai s-a întors de la o coadă și n-a apucat nimic, futu-le muma-n cur de nenorociți:

– Am auzit că a sărit un om de pe bloc!
– Ce? Cine?!
– Nu știu. Unu’ mai moș. Un bețiv de zicea lumea că a stat în bloc și pe vremea lui Ceaușescu. Și cică o luase și pe panta drogurilor, te și miri.

Ursu scoate un pachet de țigări. Marlboro roșu. Își aprinde o țigară. E împietrit. Neatent la starea specială a cordului interlocutorului său, cetățeanul ridică și el o întrebare:

• Îmi dai și mie o țigară, frățioare?

Ursu tace și îi întinde pachetul, să ia.