Ingrid renunțase de mult la terapia prin shopping. Multe din hârburile cumpărate ( avea până și un fel de tirbușon care scotea și ultima picătură din tubul de pastă de dinți!) le făcuse cadou sau le returnase. Hainele în surplus, mai întâi îndoiseră rafturile, apoi le-au rupt și a căzut și dulapul cu ele cu tot.

Cum o dependență sau o terapie saturată se poate înlocui cu alta, Ingrid a trecut la masaj și la cosmetică non invazivă de întinerire.

Vera, cosmeticiana, are 50+ și e o blondă platinată de la 20 de ani. Ochi albaștri, moșteniți de la bunica materna, genele lungi și mereu ruj roșu electric. Zâmbește aproape tot timpul, gest frumos și rar, cum zice Ingrid, care, pe unde se duce și în businessul ei dă doar peste „boturi puse” și nu de la botox. Vocea esteticienei e înaltă, pe frecvența mieunatului de pisică fomistă, dar zâmbetul ei face parteneriat de succes cu glasul, astfel că femeia e „un pachet” plăcut vizual. Mai mult, e isteață brici, are umor și multe experiențe…

Școlită la Paris, Vera s-a măritat după liceu cu un aviator, cu 16 ani mai măricel, dar care i-a promis că o duce dincolo de nori și îi pune tapet franțuzesc în casă exact de care își dorește ea (atunci era în vogă tapetul, erai în top admirație dacă-l aveai). Și așa a făcut. A răsfățat-o, a sprijinit-o în meserie. Era păcat să nu o facă, femeia e îndrăgostită și acum de ce face.

Ingrid a mea se băgase pe intimitate cu ea.

A aflat că soțul, pilot de avion, a murit, paradoxal, în accident de mașină, după o cursă la Madrid.

A purtat negru un an încheiat. I-a făcut mormânt de granit și cea mai mare cruce din cimitir.

Băiatul lor se însurase și era pe casa lui.

Vera lucra mult, clientelă feminină 9 din 10. Veneau și bărbați, regulat, pentru pensat și epilat. Cu cămăși din țesătură fină de bumbac și nasturi din sidef de perlă, care miroseau a tutun și cafea.

Îi aminteau de bărbații care au curtat-o în timp, dar ea nu și nu, că avea soț  acasă sau după context și circumstanțe, în avion.

Totuși, a existat unul de care s-a îndrăgostit cum nu credea. Era la un congres, în altă țară, n-a zis care. Au pus-o de-o pasiune de Casablanca (filmul).

“Atunci mi-a plăcut mult de mine”, zice. „Mă simțeam de parcă-mi făcusem lifting și pe interior și pe exterior! „Într-o zi, i-am pus capăt și m-am (re) întors către soțul meu.

„…..?!”

„Fetitză, pasiunea te arde, te alimentează, te consumă, te ține sănătos, dar ce-ți mai face, e că te ține ca-ntr-un cilindru transparent, deschis la capete, în care poți să te zbănțui, vezi lumea de afară, dar nu poți s-o atingi, să mai fii atent la ea, să te mai concentrezi la ce ai de făcut…Și eu mai aveam ființe cărora să le port grijă!”

Ingrid, divorțată de 2 ori, a întrebat-o ce-a făcut ea în căsnicie de i-a mers bine să facă și ea la fel dacă o fi să mai fie, a 3-a oară.

„N-am nici rețetă, nici un truc, nimic din ceea ce șții și tu, draga mea. Probabil noi doi am privit mereu în aceeași direcție, poate am avut și noroc. Dar ce-am aflat și aș vrea să tii minte: în iubire, uneori intervine, un factor X, habar n-am cum să-l numesc altfel, poate doar Dumnezeu, Mama Natură…”

„Adică?”

„ Uneori, te îndrăgostești de cine nu trebuie! Știi că e însurat, că e prea tânăr, prea bătrân, mafiot sau artist care n-are bani decât de-o amandină pentru tine și-o bere pentru el, dar te îndrăgostești și asta e. Nu poți să scapi. Iubești, trăiești, te oprești. Îți amintești. Nu regreți niciodată.”

„Te simți singură?” intreabă Ingrid.

„ Nu. Dar îmi doresc să mai ies, din când în când, la o petrecere, la un spectacol, la brațul unui bărbat.

Și uite, să-ți zic ce mi s-a întâmplat! O prietenă mi-a găsit pe unul, anul trecut, pe o aplicație de dating. Mi-am zis, asta-și bate joc de mine, i-oi fi greșit cu ceva, vrea să mă cupleze cu vreun gigoloi de douăj’ de ani, dar nuuu…m-am dus la întâlnire cu el, la restaurant ales de mine, să mă simt în siguranță, omu la 60 +, dar arata bine rău, văduv, pe eleganță, grizonat, nu tu chelie, nu tu burtă, manierat, mi-a deschis și ușa la mașină!

Ne-am mai văzut o dată și m-a invitat să petrecem revelionul la un hotel din Sinaia. Era început de decembrie. Normal că am zis da, de când îmi doream și dânsul părea pă seriozitate și distincție. Mă rog, nici eu nu sunt de lepădat…Am tot vorbit, pă face time, cum faceți voi, mi-a zis că pleacă o săptămâna în Elveția la fiica-să și ne revedem după.

În Elveția, toate bune și scumpe, urma să se întoarcă. L-am așteptat la aeroport și l-am dus acasă. Revelionul rămăsese stabilit.

De Crăciun, am fost la masă la fiu meu și pe urmă m-am întâlnit cu fetele mele, cele 2 prietene de-o viață. Așa avem ritual de când ne-am dat seama că viață se duce într-o direcție nevaforabilă…

Și-a venit 30 decembrie, când trebuia să plecăm la Sinaia. Mă pun la haine noi, valiza pregătită, așteptam să mă anunțe la ce ora vine să mă ia. Și dă-i și așteaptă, și așteaptă și evident că mi-a trecut prin cap că m-a lăsat baltă.

Am sunat, nu mi-a răspuns nimeni. Apoi iar am sunat și telefonul era închis.

Vroiam să mă dezbrac, să mă uit la serialele mele, dar mi-am zis Ia du te dragă până la el, să-i zici în față că e un nemernic!

M-am urcat în mașină, am ajuns la proprietate și…”

„Și zi mai repede, ce s-a întâmplat?” întreabă iritată Ingrid, în timpul epilatului inghinal, ușor neplăcut dealtfel!

„Păi, auzi, dragă, ăla murise!”

Și uite așa, s-a închis la non stop!

A râs Ingrid a mea cu lacrimi de i s-a iritat și tenul prospăt rejuvenat, am râs și eu când mi-a povestit și există posibilitatea s-o mai facem mult timp înainte!

Că viața e cum e și noi în drumul ei!